Soţia lui Emil Boc, primarul Clujului, e profesoară la Universitatea "Babeş-Bolyai". Cum arată şi ce salariu primeşte Oana Boc

2 octombrie, 2020
12 oana boc sotia lui emil boc jpg jpeg

Emil Boc apare de ani buni pe sticlă, însă nu şi-a prezentat publicului larg soţia, pe Oana Boc. Ea este cea care îl susţine de ani buni în cariera politică, dar şi în viaţa lor de zi cu zi. Cu ce se ocupă ea, cât câştigă soţia primarului Clujului? 

Dincolo de cariera politică, dincolo de mandatele sale de primar, Emil Boc este soţ şi tată. Au trecut aproximativ 26 de ani din momentul în care Oana şi Emil Boc au spus DA şi au hotărât să-şi petreacă viaţa împreună. Actualul primar al Clujului, fostul premier al României în perioada 22 decembrie 2008- 6 februarie 2012, are şi două fete superbe, pe Cezara şi pe Particia. Politicianul este destul de discret când vine vorba despre viaţa personală, dar soţia sa s-a remarcat întotdeauna. 

Oana Boc este lector univ. dr. la departamentul de Limba română şi lingvistică generală din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, loc unde a continuat după ce şi-a terminat studiile în 1993. În cadrul unui interviu acordat campuscluj.ro, aceasta mărturisea motivele pentru care a ales cariera de profesor. "În fiecare zi mă întâlnesc cu tineri plini de entuziasm, îndrăgostiţi, pentru care viaţa nu este o rutină, ci o permanentă descoperire a unor întrebări esenţiale, în fiecare zi mă întâlnesc cu căutători de sens, cu exploratori ai unor spaţii ştiinţifice sau ai unor lumi imaginare, astfel încât fiecare zi este o amintire care îmi rămâne întipărită în minte", spunea Oana Boc.

6 sotia lui emil boc 6 jpg jpeg

Despre veniturile acesteia se cunosc câteva detalii încă de acum câţiva ani. În 2016, Oana Boc avea un salariu de circa 3.200 de lei pe luna de la Universitatea Babes Bolyai. Astfel, într-o declaraţie de avere, Emil Boc a trecut că soţia sa a obţinut în periaoda ianuarie-mai 2016 un venit de 16.394 de lei. În 2015, Oana Boc a primit pentru tot anul 37.958 de lei. În ultimii ani au avut loc creşteri bugetare pentru profesori, este posibil ca salariul lunar al acesteia să fie crescut, la fel ca salariul tuturor profesorilor români. 

Pe lângă meseria de profesor, Oana Boc este şi scriitoare, ea având cateva volume de poezii deja publicate. "De fiecare dată se întâmpla să plouă / când mă priveai în felul acela / şi fulgerul mă făcea să tremur, / pentru că de fiecare dată mă / străbătea / până la glezne de adânc. / Mă ţineai în braţe foarte puţin, / dar după aceea trupul meu tot / era tatuat cu fluturi / care îşi luau zborul, pe rând, / la începutul fiecărei secunde. / Degeaba încercam să-i opresc, / uneori chiar le rupeam câte o aripă, / doar să rămână. / Ei zburau, totuşi, chiar şi cu o aripă / frântă / în zigzaguri buimace, cu echilibrul / fragil. / Am înţeles apoi că acesta le era rostul: / să-mi rupă câte o secundă din trup / şi să zboare departe, / reconstituindu-mă în văzduh / pentru ochii tăi / în serile cu ploaie"

Din apariţiile sale, chiar şi din cele de pe reţelele de socializare, se poate observa ce fire cochetă, ce prezentabilă şi modernă este Ona Boc. Poartă părul lung, mereu vopsit în nuanţe puternice, fie de roşcat, fie de mov, şi poartă ţinute mulate. 

3 sotia lui emil boc profesoara 3 jpg jpeg

La alegerile din septembrie 2020, soţia lui Emil Boc a ales o vestimentaţie neagră din cap până-n picioare, o poşetă simplă cu inserţii metalice şi nişte pantofi negri cu baretă la glezna piciorului.

9 emil boc si sotia 2 jpg jpeg

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Ema de la Insula Iubirii și ispita Diandra Moga sunt la Survior România (2) jpg
Sorana Cîrstea și Simona Halep la Transylvania Open   Transylvania Open (1) jpg
FotoJet Garner jpg
Anna Wintour decorată de Regele Charles   GettyImages 2197082998 jpg
David Beckham și Matt Damon, Profimedia (2) jpg
Melania Trump  foto   GettyImages jpg
Femeie fotograf, Foto Pixabay jpg
Jean Paul Belmondo   profimedia 0378632869 jpg
Dimitri Rassam, Printesa Charlotte Casiraghi, Printesa Caroline de Monaco si actrita Carole Bouquet   GettyImages 1735923723 jpg
Melania Trump  foto   Profimedia jpg
Cori Grămescu dietă, slăbit (2) jpg
Emanuel Mirea de la Stigma   Instagram jpg
Meghan Markle și Violeta Bănică, fiica Andreei Marin   Profimedia, Instagram 3 jpg
FotoJet Grammy jpg
Jennifer Lopez la Grammy 2025, GettyImages (4) jpg
1 justin timberlake si jessica biel jpg jpeg
Dame Joan Collins o va juca pe Joan Collins   Instagram jpg
vedete in bikini colaj  jpg