Soţii Macron şi-au petrecut Crăciunul în Munţii Pirinei! VIDEO

28 decembrie, 2017
sotii macron jpeg

Surpriză de proporţii pentru turiştii care şi-au petrecut Crăciunul în staţiunea montană La Mongie, din Munţii Pirinei. Soţii Macron au schiat, cot la cot, cu ei!

De Crăciun, au mers la schi

Anul acesta, de Crăciun, preşedintele francez Emmanuel Macron şi soţia sa, Brigitte Macron, au ales staţiunea La Mongie drept destinaţie de vacanţă. Cuplul prezidenţial a petrecut câteva zile, alături de prieteni apropiaţi, dar şi de turiştii din zonă, ziua de Crăciun. Cei doi au fost fotografiaţi pe pârtie, iar ulterior în timp ce luau prânzul la un restaurant aflat la 2000 de metri altitudine.

image image

Binedispuşi şi voioşi, Emmanuel şi Brigitte s-au bucurat de atenţia celor din jur, şi chiar au petrecut clipe de calitate în compania acestora. Potrivit unui video făcut public pe Twitter, Emmanuel a cântat melodii specifice acestei perioade alături de cei din jur şi a ridicat un pahar de tărie în cinstea vremurilor ce or să vină. Îmbrăcată cu o geacă roşie şi pantaloni de schi, dar echipată cu fular şi căciulă, Prima Doamnă a Franţei părea că se simte în largul ei în baia de mulţime.



Recente pe Ok! Magazine

Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg