Soţii Obama, la un pas de despărţire. Noua lui carte dezvăluie cum au trecut ei peste problemele din mariaj, apărute în timp ce el era preşedinte

Actualizat:
1 asta jpg jpeg

În noua carte a fostului preşedinte american, A Promised Land, publicată pe 17 noiembrie 2020, Barack vorbeşte depre presiunea la care a fost supusă căsnicia lor în timpul celor două mandate ale sale.

Fostul preşedinte american a dezvăluit că, deşi soţia sa, Michelle Obama, avea succes şi era cunoscută în întreaga lume, era nefericită la Casa Albă. „Am continuat să simt o tensiune la ea, destul de subtilă, dar constantă”, a scris Obama despre căsnicia sa. „Era ca şi cum, în timp ce eram îngrădiţi între pereţii de la Casa Albă, toate frustrările ei deveneau mai evidente pe măsură ce eu eram tot mai absorbit de munca mea şi familia noastră era tot mai expusă criticilor de tot felul şi atacurilor. Până şi prietenii noştri şi membrii familiei noastre puneau rolul ei pe plan secund. Şi toate astea au afectat-o pe Michelle.”

profimedia 0233985525 jpg jpeg

Tatăl a doi copii, Barack a adăugat că „erau nopţi în care stăteam întins lângă Michelle în întuneric şi mă gândeam la zilele în care totul părea mai simplu între noi doi, zâmbetul ei era mult mai constant şi dragostea noastră era mai puţin îngreunată şi m-am înfiorat la gândul că acele momente era posibil să nu se mai întoarcă niciodată”.

Versiunea ei

Obama nu a fost doar el sincer cu privire la impactul pe care l-au avut cele două mandate prezidenţiale asupra mariajului său, şi Michelle a vorbit despre tensiunile din relaţia lor: „Când te căsătoreşti şi ai copii, tot planul iniţial este dat peste cap. Mai ales dacă te căsătoreşti cu cineva care are o carieră care acaparează tot, cum e politica”, i-a spus fosta Prima Doamnă lui Oprah, în 2018.

profimedia 0233985645 jpg jpeg

„Barack Obama m-a învăţat cum să virez ba într-o parte, ba în alta. Însă tot mă simţeam fără direcţie. Aveam doi copii şi încercam să menţin totul pe linia de plutire în timp ce el făcea naveta între Washington şi Springfield. El era foarte optimist în privinţa timpului, credea că era destul timp pentru tot. El e ca un jongler, care devine entuziasmat şi la perspectiva că o minge poate cădea oricând. Ce să zic, a fost multă muncă pe care a trebuit s-o depunem amândoi în cuplu.”

profimedia 0233985581 jpg jpeg

Fosta Prima Doamnă n-a mai aşteptat ca lucrurile să devină şi mai grave în mariajul lor şi a căutat sfatul unui terapeut de cuplu. „Am mers la terapeut pentru că voiam să mă înveţe cum să câştig <lupta> împotriva partenerului meu. Dar terapia nu se face din asemenea motive. Eu trebuia să lucrez la mine, la ceea ce mă făcea pe mine fericită. Declicul, în cazul meu, s-a întâmplat când mi-am dat seama că am nevoie de ajutor şi aveam nevoie de ajutor şi din partea lui. Trebuia să-mi dau seama cum să-mi construiesc viaţa astfel încât să-mi convină mie”, a dezvăluit Michelle.



Recente pe Ok! Magazine

Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg