Starul din ”Baywatch” s-a căsătorit cu iubita mai tănără cu 28 de ani decât el

1 august, 2018
David Hasselhoff and Hayley Roberts at Television Academy 70th Anniversary Gala jpeg

La doi ani de când a cerut-o în căsătorie, starul din Baywatch a dus-o la altar pe iubita lui mai tânără. Ceremonia a fost una discretă, în Italia, sub privirile celor din familie şi prietenilor apropiaţi.

David s-a căsătorit cu o femeie mai tânără decât el

David Hasselhoff (66) şi Hayley Roberts (38) s-au căsătorit după şapte ani de relaţie. Ceremonia a avut loc în sudul Italiei, marţi, potrivit revistei People. Singurele din familia starului care au luat parte la această nuntă au fost fiicele lui, Taylor (28) şi Hayley (25).

Nunta a fost una planificată şi anunţată anterior. Daid declara luna trecută, către Entertainment Tonight: ”Ne vom căsători pe 31 iulie, în Italia. Ziua mea e marţi, apoi zburăm către UK şi alte locuri în care ne căsătorim. Va fi, însă, o nuntă restrânsă, la care vor participa doar cei din familia ei din Puglia, care se află în sudul Italiei”.

S-au căsătorit ieri, după o relaţie de şapte ani

David a dezvăluit şi că imediat după nuntă vor zbura către Maldive pentru a-şi trăi luna de miere. ”Apoi vom merge de acolo în Maldives, unde vom sta sub apă aproape două săptămâni”, mărturisea el acum o lună.



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg