Statuetă furată, video devenit viral, scandal sexual. Bine aţi venit în culisele Oscar 2018!

6 martie, 2018
FotoJet (1) jpeg

Parada vedetelor pe covorul roşu sau pe scena Oscarurilor păleşte pe lângă tot ce s-a petrecut în culisele evenimentului sau atunci când nimeni nu părea că e atent. Iată câteva erori şi orori care au avut loc la Oscar 2018! Sau, cel puţin, lucruri interesante care erau cât pe ce să treacă neobservate!

A câştigat Oscarul, după care l-a pierdut...

După ce a făcut o impresie atât de bună, pe scena Oscarurilor, cu discursul solidar femeilor din întreaga lume şi, bineînţeles, cu statueta câştigată, France McDormand a ţinut prima pagină a ziarelor a doua zi după eveniment cu o cu totul altă ştire, una cât se poate de incredibilă – i-a fost furat Oscarul!

image

Şi Terry Bryant este hoţul! Acesta a fost arestat în noaptea de duminică, fiind suspectat de furt, iar cauţiunea pentru el fiind stabilită la 20.000 de dolari. Cum s-a întâmplat totul mai exact? Se pare că Bryant a luat statueta câştigată de actriţă de pe masa ei, când McDormand participa la Governors Ball, din incinta Ray Dolby Ballroom, la care şi individul avea bilet. De fapt, Terry nu se află la prima lui hoţie de acest fel. El ia câte un premiu câştigat de cineva cunoscut din showbiz şi se laudă apoi pe internet cu premiul respectiv.

image

Pe cât de bine a arătat pe covorul roşu, pe atât de mult a atras atenţia în cadrul ceremoniei. Şi nu pentru că a plecat acasă cu vreo statuetă. Nu. Ci pentru că, în timp ce urmărea un moment petrecut pe scenă, Jennifer Garner a făcut o faţă atât de mirată, încât imaginile cu ea au devenit virale. “Ce-a putut vedea?”, “Şi-o fi adus aminte că a lăsat aragazul pornit acasă?”, s-au tot întrebat internauţii. Voi ce credeţi?

Dă mai jos click pe filmuleţul cu Jen Garner, care a devenit viral!

http://www.foxnews.com/entertainment/2018/03/05/oscars-2018-jennifer-garners-horrified-expression-goes-viral-on-twitter.html

image

Viaţa bate filmul! Mary J. Blige şi-a finalizat divorţul de Kendu Isaacs cu numai două zile înainte de ceremonia la care a participat ca dublu nominalizat. Pe 2 martie, cântăreaţa de hip hop şi-a încheiat socotelile cu cel care i-a fost partener de viaţă, iar pe 4 martie, Blige (47) a intrat în istorie ca fiind prima persoană nominalizată la cele două categorii, Cel mai bun cântec original şi Cea mai bună actriţă în rol secundar. Din păcate n-a câştigat nicio statuetă. Poate decât libertatea faţă de cel pe care nu şi l-a mai dorit în preajmă (Mary a intentat divorţ încă din luna iulie a anului 2016).

image image

Doi foşti iubiţi ai Rihannei erau cât pe ce să dea nas în nas la una dintre petrecerile de dinaintea ceremoniei de decernare a premiilor Oscar. E vorba despre Leonardo DiCaprio şi Drake, care au acceptat invitaţia organizatorilor la un party de zile mari. Cântăreţul de 31 de ani şi actorul de 43 de ani s-au comportat ca nişte străini într-un club din LA pe care l-au frecventat cu ocazia unei petreceri pre-Oscar. Leo s-a dus direct în secţiunea VIP, pe când Drake şi-a petrecut seara cu prietenii în celălalt colţ al localului.

image

Kobe Bryant a câştigat Oscarul pentru Cel mai bun film animat de scurtă durată, Dear Basketball, însă nu şi admiraţia publicului, care l-a blamat pe fostul sportiv pentru scandalul sexual în care este implicat. Kobe a fost acuzat, în 2003, de fosta angajată a unui hotel că a violat-o. În ciuda faptului că s-a renunţat, între timp, la acuzaţii, au existat multe voci care au criticat gestul Academiei de Film Americane de a premia un presupus agresor sexual. Mai ales în vremea #MeToo şi Time’s Up!

image

Patinatorul Adam Rippon s-a prezentat pe covorul roşu purtând un ham! Fie el şi Moschino, tot ham rămâne! Iar criticii vestimentari au rămas cu gura căscată când l-au văzut. Prea îndrăzneţ, prea... ca la Hollywood? Oricum sportivul care se mândreşte cu faptul că este homosexual s-a bucurat de laudele şi încurajările celor mai mulţi gay din întreaga lume. Măcar pentru intenţia de-a fi altfel, dacă nu şi pentru altceva!



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg