Fotografii de arhivă cu marea actriţă Stela Popescu

23 noiembrie, 2017
Stela Popescu 2 jpeg

Marea actriţă Stela Popescu a murit la 81 de ani. Se pare că actriţa a fost găsită fără suflare în locuinţa ei. Stela Popescu urma să împlinească 82 de ani pe 21 decembrie.

image

Acum doi ani, Teatrul de Revistă Constantin Tănase a aniversat-o pe una dintre cele mai iubite actriţe de comedie cu un spectacol aniversar numit ”Aplauze, Stela”, care i-a avut protagonişti (cum altfel?!) pe Stela Popescu şi pe partenerul acesteia de scenă, Alexandru Arşinel. Cei doi au urcat pe scenă alături de prieteni şi colegi dragi artistei, precum Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Vasile Muraru, Cristina Stamate, Valentina Fătu, Raluca Guslicov, Monalisa Basarab, Miruna Birău, Ana Maria Donosa, Paul Talaşman şi soliştii Sanda Ladoşi, Mirela Boureanu Vaida, Daniela Tănase, Alin Gheorghişan şi Radu Ghencea.

image image image

Actriţa Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. S-a născut într-o familie de învăţători, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă, când tatăl ei a fost deportat în Siberia, iar mama ei a fost nevoită să se refugieze, împreună cu fiica, în România, la Braşov.

image

„Eu, până la 7 ani, am stat în Basarabia, era război, ce păpuşi cu cap de porţelan? Şi atunci mama, care era profesoară de lucru manual, avea talent să coasă, să brodeze, îmi făcea păpuşi. Mama m-a vrut toată viaţa cochetă şi delicată, dar niciodată n-am fost aşa, doar aparent. Eu sunt un băieţoi şi acum. Îmi făcea păpuşi din cârpă, le umplea cu tărâţe sau cu lână, le făcea frumos, cu cozi, cu sprâncene, mă jucam o zi apoi jucam fotbal cu ele, că minge nu aveam. Câteodată îmi zicea mama: 'Fată, parcă eşti smulsă de gâşte, eu am fost aşa de cochetă, am fost şi regina balului'... de-aia nu vroia să mă fac artistă. 'Cum să te faci artistă? Tu să pui nişte cizme de cauciuc, îţi dau o pufoaică pe tine şi la drum, te dau la silvicultură, ca să fie clar'... aşa îmi spunea“, mărturisea actriţa într-un interviu acordat AGERPRES în ianuarie 2015.

image

În 1953, Stela Popescu a susţinut examenul de admitere la facultate şi este repartizată la Facultatea de Limba Rusă „Maxim Gorki“, la care renunţă după un an şi jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel continuă să susţină spectacole de teatru, potrivit site-ului www.teatrultanase.ro.

image

Click pe pagina următoare!

La sfârşitul facultăţii, în 1960, a debutat la Studioul ''Casandra'', în spectacolul de diplomă ''Nu-i întotdeauna praznic'', de A.N. Ostrovschi, în regia lui Cornel Todea.

1969 - DISPARIŢIA LUI GALY GAY

1969 DISPARIŢIA LUI GALY GAY

A fost repartizată la Teatrul din Braşov, unde ajunge să susţină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până în 1969 joacă la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase". În 1969, artista părăseşte Revista şi se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o împiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent.

1970 - ALCOR ŞI MONA

A prezentat, alături de actorul Iurie Darie, prima ediţie a Festivalului Cerbul de Aur de la Braşov, în 1968.

1970 - MANDRAGORA

În paralel, susţine şi o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969. Totodată, joacă în celebrul serial "Boema" de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare.

1972 - PREŞUL

1974 - VOLPONE

1975 - TREI SURORI

1976 - PLICUL Dumitru Rucăreanu, Iurie Darie, Stela Popescu

1976 - PLICUL

Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema. La Teatrul de Comedie a jucat din 1969 până în 1993, unde a făcut parte din distribuţia unor spectacole de succes, precum: ''Preşul'', ''Turnul de fildeş'', ''Mutter Courage'', ''Trei surori'', ''Peţitoarea'', ''Plicul''.

1979 - PEŢITOAREA

1981 - TURNUL DE FILDEŞ

A avut şansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu. În anii 1971-1979 face un cuplul memorabil, pe scenă şi la televiziune, cu actorul Ştefan Bănică.

image

Ştefan Bănică şi Stela Popescu

În 1993 a revenit la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", unde lucrează şi în prezent. Longevivul cuplu umoristic Stela — Arşinel, care a început colaborarea în 1979, a fost garanţia umorului de calitate şi în prezent, dar şi în trecut, pe textele scenetelor semnate de Mihai Maximilian.

Arşinel şi Stela

image

Travesti

Pe scena de la Revistă a realizat show-uri ca ''Aplauze, Aplauze'', ''Revista revistelor'', ''Omul care a văzut moartea'', ''Te aştept diseară pe Lipscani'', ''Nevestele vesele...la Boema'', ''Boema, slăbiciunea mea'', ''În grădina bucuriilor'', ''Constelaţia Boema'', ''Boema, bucuria mea'', ''Stela, stelele şi Boema'', ''Buna seara, Boema'', "Mama Boema".

image

Stela Popescu este protagonista spectacolului ''Coana Chiriţa'', un musical după ''Chiriţa în provincie'' de Vasile Alecsandri, pe muzica lui Al. Flechtenmacher, în regia lui Cristian Mihăilescu (Opera Comică pentru Copii).

1981 - SENTIMENTAL TANGO

1981 - SENTIMENTAL TANGO

În 1958, debutează în cinematografie în pelicula "Alo? Aţi greşit numărul". A jucat în peste 25 de filme precum "Pe malul stâng al Dunării albastre", "În fiecare zi mi-e dor de tine", ''Astă seară dansăm în familie'', ''Elixirul tinereţii'', ''Nea Mărin Miliardar'', ''Galax, omul păpuşă'', ''Secretul lui Nemesis'', ''Figuranţii'', ''Maria şi Mirabela în Tranzistoria'', ''A doua cădere a Constantinopolului'', ''Sexy Harem Ada-Kaleh'', ''Vara sentimentală'', ''Un petic de cer'', ''Zbor periculos'', ''Căruţa cu mere'', ''Am o idee'', ''Ana şi hoţul'', ''Grăbeşte-te încet'', ''Drumuri în cumpănă'', ''Tufa de Veneţia'', ''Ultima noapte a singurătăţii'', ''Despre o anumită fericire'', ''Dimitrie Cantemir'', ''Pantoful Cenuşăresei'', ''Vin cicliştii'', ''Faust XX'', ''Sărutul'', ''Omul de lângă tine'', precizează site-ul www.teatrultanase.ro.

1984 - PACHETUL CU ACŢIUNI

1987 - SFÎNTUL MITICĂ BLAJINUL

1987 - SFÎNTUL MITICĂ BLAJINUL

1989 - SCAIUL, cu Aurora Leonte, Stela Popescu, Ion Lucian

A jucat în televiziune de la înfiinţare până în prezent, în piese de teatru şi emisiuni de divertisment, reuşind să transmită ceva din spiritul satiric şi contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piaţă DVD-urile "O stea printre stele" şi "Stela şi Arşinel" care reunesc cele mai memorabile apariţii TV ale Stelei Popescu.

image

A moderat emisiuni TV ca: ''Sare şi piper'' (Naţional TV), ''Pentru dumneavoastră, doamnă'' (Realitatea TV). A jucat în serialele tv ''Războiul sexelor'', avându-l ca partener pe Alexandru Arşinel, ''Regina'', ''Iubire şi onoare'' şi ''Aniela'' difuzate de Acasă TV. În 2006, actriţa a avut un rol în filmul de televiziune ''Cuscrele'', difuzat de postul Naţional TV.

image

Stela Popescu este implicată în acţiuni de binefacere, în cadrul Fundaţiei ''StelaR'', deschisă alături de Alexandru Arşinel. Fundaţia ''StelaR'' organizează în fiecare an Gala Premiilor "Mihai Maximilian", dedicate memoriei şi amintirii unuia dintre cei mai prolifici autori de texte de revistă, care a fost soţul Stelei Popescu. A scris şi o carte de bucate — ''În bucătărie cu Steluţa''.

image

Preşedinţia României i-a conferit artistei Stela Popescu, la 7 februarie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D — "Arta Spectacolului". În 2002 a obţinut, alături de Alexandru Arşinel, premiul special pentru teatru de revistă al UNITER. Actriţa a primit Premiul de Excelenţă, oferit de Uniunea Criticilor Muzicali şi Forumul Muzical Român — revista Melos, în cadrul festivităţii de decernare a Premiilor criticii muzicale pe 2006.

MAMAIA

MAMAIA

Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, cel mai iubit şi admirat cuplu de actori a fost premiat la Gala 2008 ''Zece pentru România'' (Locul II — Alexandru Arşinel şi Locul III — Stela Popescu) , sărbătorind în 2008, 30 de ani de carieră. Celor doi artişti atât de iubiţi de public li s-au mai oferit Premiul Special ''Cei mai de încredere români 2008 — Stela Popescu şi Alexandru Arşinel'' şi Premiul revistei ''Confidenţial'' 2009 (luna ianuarie) pentru Showbiz.

Stela şi Arşinel

În luna mai 2009 actriţa Stela Popescu a primit titlul de "regina comediei" din partea Centrului Cultural Israel-România din Tel Aviv, cu ocazia unui spectacol de excepţie, musical-ul ''O noapte furtunoasă'', prezentat în turneu în Israel de Opera Comică pentru Copii din Bucureşti. Actriţa a primit Premiul de excelenţă la Gala Comediei Româneşti festCo 2011 (17 iunie), desfăşurată la Teatrul de Comedie.

image

După atâţia ani carieră artistică încununată de succes, actriţa a mărturisit că are mereu emoţii înainte de a urca pe scenă.

''În fiecare seară am emoţii, toţi artiştii au emoţii, e un fior, o undă care se transmite între artist şi spectator. Impalpabilă, dar există. Să intri în scenă şi să fii privit de 800 de ochi te impresionează. Plus că dacă ai ajuns la un anumit nivel nu poţi să dezamăgeşti. De fiecare dată e un examen. Comedia e o farmacie, şi dacă înainte de a pune virgula unde trebuie ţi-e mintea în altă parte, a căzut poanta, s-a dus. Nu mai aplaudă nimeni. Ce ciudat... Foarte interesant! E o profesie foarte sofisticată, interesantă, nu e simplă. (...) Îmi pare bine când lumea îşi dă seama de valoarea acestei profesii, satisfacţia noastră e că folosim oamenilor, e o meserie extraordinară'', spunea artista în interviul acordat AGERPRES.

image

Stela Popescu a adoptat-o pe Doina Maximilian (fiica fratelui soţului său, Puiu Maximilian), de la care are o nepoată, Stanca.

La 14 decembrie 2011, Stela Popescu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului pentru întreaga carieră. De asemenea, a primit "Placheta Bucureştiului", din partea primarului general al Capitalei de la acea vreme, Sorin Oprescu, pentru merite deosebite în slujba teatrului şi filmului românesc.

Foto: Agerpres, Teatrul de Comedie



Recente pe Ok! Magazine

Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg