Steve Irwin ar fi împlinit 57 de ani. Iată mesajul postat de fiica sa, la 13 ani de la moartea lui

22 februarie, 2019
1 steve irwin bindi 4 jpg jpeg

The Croc Man n-a fost uitat nici acum, la 13 ani de la dispariţia sa. Iar cea care îi continuă munca este chiar fiica lui, Bindi.

Pe 22 februarie, Google are un doodle special, prin care îl celebrează pe Steve Irwin, unul dintre cei mai îndrăgiţi ecologişti şi realizatori de televiziune, care s-a stins din viaţă pe 4 septembrie 2006, în timp ce filma un documentar despre mediul subacvatic în largul portului Douglas, la nord de Cairns, Australia.

2 remember steve irwin by google jpg jpeg

Ironia sorţii face ca el să-şi fi găsit sfârşitul răpus chiar de una dintre vietăţile acvatice pe care le admira cel mai mult, o pisică de mare, care însă l-a înţepat cu acum direct în inimă.

Steve Irwin, ale cărui documentare despre animale au fost extrem de populare în lumea întreagă, a promovat conservarea şi a prezentat alături de soţia lui serialul documentar de succes la nivel internaţional „The Crocodile Hunter”, lansând peste 300 de episoade. Cuplul a administrat şi parcul dedicat animalelor sălbatice Australia Zoo din Brisbane.

4 steve irwin bindi 2 jpg jpeg

După moartea sa, familia a încercat să-i ducă mai departe moştenirea, onorând astfel munca lui recunoscută mondial.

"Vom păşi pe urmele tatălui meu şi tot ceea ce noi facem astăzi la Australia Zoo şi la asociaţia Worldlife Warriors este exact ceea ce el a iniţiat", a declarat Bindi Irwin, vorbind pentru Reuters despre activitatea de conservare a naturii desfăşurată de familia sa.

5 steve irwin bindi 3 jpg jpeg

În acest al 13-lea an de când âl aniversează în absenţă, fiica sa, Bindi Irwin, a postat pe Instagram un mesaj emoţionant: "Îţi mulţumesc că ai fost întotdeauna lumina mea călăuzitoare".

În urmă cu doi ani, tot ea posta un filmuleţ în care acesta vorbea despre momentul în care va renunţa la misiunile sale, şi anume, în momentul în care copiii săi vor putea continua munca tatălui lor. Bindi Irwin a postat ultimul său intreviu pe contul de socializare.

        View this post on Instagram                   My first time watching this footage was only a few days ago. I don’t think I’ll ever be able to describe the amount of emotion in my heart once the video ended. My dad. My superhero. I promise to do my best to make you proud and ensure your legacy lives on forever. A new chapter in our lives has begun as we embark on this journey with @animalplanet. There is so much on the horizon. We can’t wait to share our story as a family ❤️🐊 #WildlifeWarriors A post shared by Bindi Irwin (@bindisueirwin) on Feb 4, 2018 at 2:13pm PST

View this post on Instagram

My first time watching this footage was only a few days ago. I don’t think I’ll ever be able to describe the amount of emotion in my heart once the video ended. My dad. My superhero. I promise to do my best to make you proud and ensure your legacy lives on forever. A new chapter in our lives has begun as we embark on this journey with @animalplanet. There is so much on the horizon. We can’t wait to share our story as a family ❤️🐊 #WildlifeWarriors

A post shared by Bindi Irwin (@bindisueirwin) on

Steve Irwin a fost onorat postum cu o strea pe Walk of Fame din Hollywood, în cadru unei ceremonii la care au participat văduva sa, Terri, dar şi cei doi copii, Bindi şi Robert. 

”Steve spunea întotdeauna că speră ca mesajul lui în favoarea conservării va dăinui pentru totdeauna. Înseamnă totul pentru noi că amintirea lui Steve rămâne vie în atât de multe moduri”, a declarat aceasta în timpul evnimentului.

7 steve irwin bindi 5 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg