Ştiai că Jennifer Aniston şi Matt LeBlanc au fost cuplaţi? Secrete din culisele serialului „Prietenii tăi“

17 octombrie, 2019
2 profimedia 0098371264 jpg jpeg

Tocmai ce s-au împlinit 25 de ani de la debutul serialului-cult, unul de care nu ne mai săturăm nici azi. Mai sunt lucruri pe care-am putea să nu le ştim despre cei şase prieteni? Credeţi-ne că da!

Distribuţia ar fi putut fi atât de diferită...

Foarte diferită, chiar, dacă cele şase personaje ar fi fost interpretate de actorii care au dat probe sau au fost propuşi, iniţial, pentru acele roluri. În locul Lisei Kudrow, de exemplu, şi-n pielea lui Phoebe ar fi putut fi actriţa de comedie Kathy Griffith, vedeta “Glee” Jane Lynch sau chiar Ellen DeGeneres, comedianta care a refuzat acest rol. Pentru rolul Monicăi a dat probă şi Leah Remini, în timp ce interpretarea lui Rachel i-a fost oferită actriţei Tea Leoni. Din fericire pentru Jennifer Aniston, aceasta n-a acceptat-o. Pentru rolul lui Chandler s-a luptat şi Jon Cryer (Alan din “Doi bărbaţi şi jumătate”), în timp ce partea romanticului Ross a fost vânată şi de Eric McCormack, actorul din serialul „Will&Grace“. Vi-i închipuiţi pe ei în pielea celor şase prieteni?

În realitate, toată lumea s-a culcat cu... toată lumea

Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă actorul care l-a jucat pe Ross, David Schwimmer. Întrebat, la o reuniune “Prietenii tăi” care a avut loc în 2016, dacă cei şase actori principali au fost nevoiţi să semneze contracte care le interziceau aventurile pe platouri, răspunsul lui a lăsat loc de interpretări. „Ei bine, ăla sigur n-a fost respectat!“

2 profimedia 0098736553 jpg jpeg

Jennifer Aniston şi Matt LeBlanc au fost cuplaţi?

...lucru care ne duce la bârfa noastră preferată din culisele acestui serial. Chiar Matt, intepretul lui Joey, a recunoscut că a plăcut-o pe Aniston la debutul serialului. Însă tatăl actorului, Paul LeBlanc, a mers şi mai departe şi a declarat că fiul său a avut o relaţie cu Jennifer, consumată pe platouri. „Se sărutau în cabinele de probă. El mi-a mărturisit asta. A fost chiar în timp ce ea era căsătorită cu Brad Pitt.“

Monica trebuia să se căsătorească cu... Joey

Apropos de Joey, este interesant de ştiut că personajul lui era destinat a avea o relaţie cu Monica, şi nu amicul Chandler. Până la urmă, scenariştii au renunţat la acest plan după ce au înţeles că publicul îşi dorea o poveste de dragoste între personajele jucate de Matthew Perry şi Courteney Cox.

3 gettyimages 143479378 jpg jpeg

Matthew Perry a venit mahmur la muncă, timp de trei ani

Dacă personajul lui era atât de îndrăgostit de Monica, el era mai degrabă absent de la ceea ce se întâmpla pe platouri. Sau, cel puţin, asta se întâmpla în perioada turbulentă a actorului Matthew Perry, internat la dezinoxicare de două ori, în timpul filmărilor. Chiar el a dezvăluit, mai târziu, că venea mahmur pe platouri şi că-şi aminteşte foarte puţine lucruri din timpul acelor ani (trei) în care a lucrat... afumat.

Fetele aveau acelaşi meniu de prânz, în fiecare zi

Iar asta s-a întâmplat timp de zece ani, cât a durat show-ul. Este un fel de salată Cobb puţin modificată, pe care actriţele au numit-o salata Jennifer. Ce are ea în plus? Fasole garbanzo şi bacon de curcan în loc de cel obişnuit, de porc. Dacă asta te face să arăţi ca Aniston, poate că merită!

4 profimedia 0098727129 jpg jpeg

Jennifer Aniston nu s-a înţeles bine cu Reese Witherspoon

Dacă v-a scăpat, să ştiţi că „Blonda de la Drept“ a apărut în două episoade ale serialului, în rolul surorii fiţoase a lui Rachel, Jill. Ei bine, iniţial s-a vrut ca Reese să fie invitată în saşe episoade, dar a fost... săpată de „sora“ ei. În sensul că Jen n-a prea plăcut-o, iar producătorii i-au grăbit plecarea şi i-au oferit lui Rachel o altă soră. E vorba despre Amy, interpretată de Christina Applegate. Peste ani, Jen şi Reese s-au împrietenit şi au ajuns să joace iar împreună, în serialul „The Morning Show“.

5 gettyimages 138427198 jpg jpeg

Jennifer a urât tunsoarea Rachel

E vorba despre tunsoarea care a făcut furori în anii ‘90 tocmai pentru că-i aparţinea vedetei sitcomului. O ştiţi, e vorba despre acel bob în scări cu care a apărut Jen în primii ani ai seriei! Numai că, surpriză!, actriţei îi era ruşine cu ce avea în cap. „Cred că este cea mai urâtă tunsoare pe care am văzut-o vreodată“, spune ea acum.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg
Madalina Ghenea   GettyImages 2076566847 jpg