Sunt fiicele unor vedete autohtone şi au fost superbe la petrecerea Designers on the Red Carpet

27 octombrie, 2017
calina roman, ioana voicu jpeg

Ele sunt fiicele unor vedete autohtone, iar la petrecerea de miercuri seara, Designers on the red carpet, au fost de nerecunoscut. Au purtat rochii similare, lungi până în pământ, negre, cu capă, dar accesorizarea a fost diferită. Au strălucit în lumina reflectoarelor, fiind două dintre cele mai interesante apariţii de la evenimentul în stil New Romantic.

Ioana Voicu, fiica lui Mădălin Voicu.

Una este Ioana Voicu, fiica lui Mădălin Voicu, iar cealaltă este fiica Catincăi Roman, Calina. Sunt tinere, ambiţioase şi gata să ia cu asalt showbiz-ul. Au moştenit dorinţa de a deveni cunoscute prin forţele proprii de la părinţii lor şi sunt pe cale să îşi facă ele singure un nume pe care cât mai multă lume să-l cunoască. Fiica lui Mădălin Voicu, Ioana, are 29 de ani şi este pasionată de vioară şi este una dintre cele mai tinere vedete din TVR.

Calina, fiica Catincăi Roman.

Nici fiica Catincăi nu este mai puţin cunoscută, mai ales că apare des la evenimente, însoţind-o pe mama sa. Calina are 18 ani, are job şi este o tânără independentă, dar şi frumoasă. Nici ea nu este străină de televiziune, căci este reporter monden la Antena 1, având un background solid în zona de entertainment.

Catinca, Calina şi Oana Roman.

Foto: Sorin Stana



Recente pe Ok! Magazine

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg
Angelina Jolie pe Boadway, Profimedia (10) jpg
Oana și Mioara (1) jpg
Melania și Donald Trump în 2024, Profimedia (7) jpg
Livia Graur și fiica sa, Renata, pe podiumul de modă la Soirees de la Mode de Alin Gălățescu   FOTO Remus Nicolaescu (1) jpg
Regele Juan Carlos, Regina Sofia, amanta Corinna Larsen   Profimedia jpg
poza Dan Bălan jpg
Gwen Stefani și Blake Shelton, GettyImages (2) jpg
Silviu Mircescu   FOTO Remus Nicolaescu jpg