Sunt sau nu sunt împreună? Alexandra Stan şi Bogdan Stăruială, surprinşi împreună la Neversea FOTO

8 iulie, 2019
11 alexandra stan si iubitul ei bogdan staruiala 1 jpg jpeg

Au revenit în ţară şi, chipurile, şi-au spus "Adio!", dar weekendul trecut l-au petrecut împreună la mare.

Luna trecută, eram luaţi prin surprindere de vestea că Alexandra Stan şi Bogdan Stăruială au decis să pună punct relaţiei lor, după 4 ani petrecuţi împreună - dintre care mai mult de un an în Los Angeles (unde i-am şi pozat şi intervievat).

7 dsc 7196 jpg jpeg

„Nu mai am iubit, sunt single, dar sunt în relaţii foarte bune cu Bogdan. Ne înţelegem foarte bine, suntem prieteni. Împărţim custodia lui Hercules, pisoiul nostru. Deci suntem părinţi, trebuie să ne înţelegem bine, avem un copil de crescut împreună. Nu mai suntem împreună de multe luni, dar nu am făcut publică despărţirea. A fost o perioadă mai grea, o lună sau două, după care m-am luat cu munca. M-am mutat la Bucureşti, nu am mai stat deloc împreună. Noi am ajuns la o despărţire amiabilă. Ne aşteptam cumva să se întâmple asta, pentru că noi suntem cumva prieteni. În ultima perioadă eram mai mult prieteni decât iubiţi. Ne susţinem în continuare unul pe celălalt. O să fie mereu prietenul meu cel mai bun. Şi dacă o să mă căsătoresc cu un alt bărbat, Bogdan e Bogdan. Acum mă pregătesc să lansez o piesă. Fanii ma întreabă şi vreau să mă concentrez pe carieră”, a declarat Alexandra Stan la „Vorbeşte lumea”.

Între timp, Alexandra Stan a filmat un videoclip în ţară şi şi-a serbat ziua de naştere - de la care Bogdan a fost nelipsit.

        View this post on Instagram                   Happy Birthday to this amazing woman who always spread good vibes and love all the time. No one can ever describe my love for you. I hope everything in this world you want, comes true. You have been a very big part of my childhood and even now you are still a very big part of me. I wish you health,love,success,happiness. I can‘t wait for what is coming up, we can‘t wait for your new music. I love you from the the veryy deep bottom of my Heart! I will support you 4EVER! La Multi Ani Alesta! #Happy30thBirthday 🥳❤️😍💃🏼🎊🎉🎀🎈🎁❤️💗🥰🥰🎂🎉🎊 @alexandrastantheartist ❤️ #alexandrastan #Instagood #lfl #alexandrastanrecords #romania #queen #singer #beautiful #romania #HappyBirthday #Birthday #10June A post shared by FANPAGE for Alexandra Stan (@alesta4ever) on Jun 10, 2019 at 2:24pm PDT

View this post on Instagram

Happy Birthday to this amazing woman who always spread good vibes and love all the time. No one can ever describe my love for you. I hope everything in this world you want, comes true. You have been a very big part of my childhood and even now you are still a very big part of me. I wish you health,love,success,happiness. I can‘t wait for what is coming up, we can‘t wait for your new music. I love you from the the veryy deep bottom of my Heart! I will support you 4EVER! La Multi Ani Alesta! #Happy30thBirthday 🥳❤️😍💃🏼🎊🎉🎀🎈🎁❤️💗🥰🥰🎂🎉🎊 @alexandrastantheartist ❤️ #alexandrastan #Instagood #lfl #alexandrastanrecords #romania #queen #singer #beautiful #romania #HappyBirthday #Birthday #10June

A post shared by FANPAGE for Alexandra Stan (@alesta4ever) on

Iar weekendul trecut, cei doi s-au distrat pe litoral, la Neversea, fiind surprinşi în fotografiile realizate de Kamara şi postate pe Instagram. Oare e rost de-o împăcare?

3 bogdan staruiala neversea jpg jpeg

Bogdan Stăruială este primul iubit al Alexandrei Stan, după despărţirea de violentul impresar, Marcel Prodan. Acesta are propria afacere şi este un mare pasionat de surf, luându-şi şi atestatul de instructor. (vezi mai multe în galeria foto)

5 bogdan staruiala iubit alexandra stan surf jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg