SUPER FUN! Surorile Kardashian s-au îmbătat, după care şi-au făcut machiajul. N-o să-ţi vină să crezi ce-a ieşit! FOTO & VIDEO

9 august, 2019
7 khloe kylie drunk jpg jpeg

Kylie este un beauty mogul în toată regula, dar nici măcar tânăra miliardară nu-şi poate aplica propriile produse cosmetice pe faţă fără să pufnească în râs, după câteva shot-uri bune de tequila. Ce să mai spunem despre Khloé, care începe distracţia cea mare şi ajunge să se rujeze de două ori?!

Kylie Jenner împlineşte astăzi 22 de ani şi, cu această ocazie specială, a invitat-o pe sora ei preferată – cum i-a şoptit lui Khloé că ar fi – să-şi facă împreună un machiaj peste măsură de special. Surorile Kardashian s-au îmbătat şi, bete fiind, au probat produsele din colecţia aniversară Kylie Cosmetics. Tema colecţiei pe care Kylie o lansează chiar pe 10 august, de ziua ei, sunt banii, iar miliardara a cooptat-o pe cea poreclită Khlo-money pentru asemenea misiune SUPER.

Cea mai mică dintre surorile Kardashian a păstrat două sticle de tequila Don Julio 1942 de la ziua ei de naştere de anul trecut, când a făcut majoratul, şi le-a pus la bătaie acum, când şi-a promovat noua colecţie de cosmetice cât mai inedit cu putinţă. Cele două vedete de reality show au combinat tequila cu câte un Red Bull şi au început şedinţa de machiaj binedispuse, în văzul fanilor lor.

kylie jenner drunk jpg jpeg

Distrându-se tot mai mult, Kylie şi Khloé le-au sunat pe prietena lor, Malika Haqq, dar şi pe mama şi managerul lor, Kris Jenner, pentru a le invita la şedinţa lor specială de make-up. Niciuna dintre ele n-a răspuns afirmativ invitaţiei lor, dar asta nu le-a stricat cheful celor două surori să se simtă minunat în continuare. Kim şi familia ei, adică Kanye West şi doi dintre copiii lor, North şi Saint, s-au conversat şi ei puţin cu protagonistele video-ului la telefon.

Nu-şi iau bine “La revedere!” de la familia Kardashian-West, că fetele au parte de încă o surpriză! Sofia Richie, iubita fostului iubit al lui Kourtney Kardashian, şi Corey Gamble, iubitul mamei Kris, trec prin studio ca să le salute pe surorile care consumaseră deja 8 şi respectiv 11 shot-uri de tequila. 

  

1 jpg jpeg

Fetele reuşesc să încheie machiajul, după ce au aplicat cu generozitate fond de ten, fard de pleoape, baton corector, bronzer, pudră şi ruj, însă rezultatul n-aş zice că e cel pe care-l vedem zilnic pe chipul lor. Culorile par cam stridente decât de obicei şi stratul de make-up destul de gros şi de vizibil. În rest, distracţia a fost mare!

Voi ce credeţi, le stă bine machiate aşa?   

Dă click pe linkul de mai jos pentru a vedea cum s-au machiat Khloe şi Kylie sub influenţa alcoolului!

https://www.youtube.com/watch?time_continue=1235&v=dR5tcPkifgw

foto - Youtube     



Recente pe Ok! Magazine

Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg