Take That, la un pas de tragedie

14 iulie, 2011

Membrii trupei Take That au fost la un pas de tragedie, după ce avionul în care se aflau a fost lovit de un fulger, în urmă cu două nopţi. Cei cinci băieţi mergeau

Membrii trupei Take That au fost la un pas de tragedie, după ce avionul în care se aflau a fost lovit de un fulger, în urmă cu două nopţi. Băieţii, printre care nu ştim dacă se afla şi Robbie Williams, mergeau la un concert în Milano, Italia.

„Avionul a decolat normal, deşi era vreme proastă, dar la mijlocul drumului, în timpul zborului, turbulenţele au fost de-a dreptul înspăimântătoare. Apoi, brusc, avionul a fost lovit de un fulger. Pilotul a trebuit să îi liniştească pe pasageri că totul este bine”, a declarat o sursă.

Cel mai speriat a fost cu siguranţă Gary Barlow, care a mărturisit de curând că este înspăimântat de avioane. Totul e bine când se termină cu bine însă!

Foto: Contul oficial de Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg
andreea marin 1024x567 1 jpg