News

Tată & fiu. Relaţia complicată pe care Robert De Niro (76) a avut-o cu părintele gay şi instabil psihic

Tată & fiu. Relaţia complicată pe care Robert De Niro (76) a avut-o cu părintele gay şi instabil psihic

Faimosul actor este acum în prim plan datorită noului său film The Irishman, însă mai are un proiect în desfăşurare la care ţine foarte mult. E vorba despre o carte despre tatăl lui, care va fi publicată la sfârşitul acestei luni. Ce ne dezvăluie ea?

Robert De Niro Sr. a murit în 1993, lăsând în urma lui patru jurnale pline ochi cu cele mai intime gânduri şi simţiri, scrise de regretatul pictor timp de 10 ani, începând cu 1963. Jurnalele cu pricina sunt o sursă valoaroasă de noi informaţii pentru public, dar mai ales pentru fiul fostului artist. “Am mari emoţii să le citesc. O să le citesc când voi putea… dar, în acest moment, aceasta este reacţia mea la confesiunile tatălui meu”, a recunoscut De Niro Jr.

Starul hollywoodian n-a fost în stare să le citească, însă le-a predat mai departe unor istorici care vor publica o carte, intitulată Robert De Niro, Sr: Paintings, Drawings and Writings: 1942-1993, pe la sfârşitul lunii octombrie. Ce va conţine volumul respectiv? Multe dintre zbaterile sufleteşti ale pictorului, demonii acestuia, despre care Robert Jr. n-a aflat decât la maturitate.