Tatăl lui Meghan Markle se documentează despre nunta regală. Surprins la un Internet café

9 mai, 2018
meghan markle png

Mai sunt doar 10 zile până când Meghan Markle şi prinţul Harry vor deveni soţ şi soţie, iar pregătirile sunt în toi la Casa Regală a Marii Britanii. Pe de altă parte, la mii de kilometri distanţă, familia Markle fierbe în aşteptarea celui mai important moment din viaţa actriţei, când aceasta va îmbrăca rochia de mireasă şi nu în filme, ci în viaţa reală.

Meghna şi părinţii ei.

Meghan Markle are şansa vieţii ei, să fie urmărită în ziua nunţii de milioane de oameni, doar va deveni oficial soţia unui prinţ, fiul cel mic al regretatei Diana. Părinţii lui Meghan, nişte oameni simpli, vor trebui să facă faţă presiunii presei, dar şi întâlnirii cu Suverana, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu întreaga familie cu sânge albastru, dar şi cu invitaţii de seamă care vor participa la ceremonie şi la recepţiile de după slujba religioasă.

image

Ştim deja că părinţii lui Meghan vor avea roluri importante în ziua nunţii, tatăl său fiind cel care o va conduce la altar, iar mama, Doria Ragland, o va însoţi pe Meghan în maşină, când va pleca spre castelul Windsor, aşa cum declarau reprezentanţii familiei regale.

Mai mult de atât, Thomas Markle şi Doria Ragland vor sosi la Londra în săptămâna dinintea nunţii pentru a se întâlni cu regina, aceasta fiind şi prima întâlnire între Harry şi viitorul lui socru. Iar tatăl lui Meghan se pregăteşte ca la carte. A fost surprins de paparazzi antrenându-se pentru a fi în formă pentru 19 mai, în ziua nunţii fiicei lui, iar acum se documentează intens pentru a nu face vreun pas greşit la marele eveniment. Thomas a fost fotografiat într-un internet cafe, citind articole despre nunta regală. În vârstă de 73 de ani, bărbatul a fost fotografiat în Rosarito, Mexic, navigând pe internet şi privind pozele cu fiica sa şi prinţul Harry. Se pare că Thomas este un clinet fidel al acestui internet cafe şi nu pentru că nu ar avea bani să-şi cumpere un calculator acasă, ci pentru conexiunea la internet care este prea slabă în locuinţa lui, scrie presa de peste Ocean.

Foto: Twitter, Instegram, Arhiva OK!



Recente pe Ok! Magazine

Familia regală norvegiană, martie 2024, Instagram PNG
Kate Middelton William și Michael Middleton la nuntă GettyImages 113265077 jpg
Isla Savannah Phillips nuntă Meghan Harry 2018 GettyImages 1051955606 jpg
Regina Mary a Danemarcei  cu soțul ei GettyImages jpg
Principele Nicolae al Romaniei repatriat   Casa Majestatii Sale jpg
Prințul Harry  foto   Gettyimages jpg
Letizia, Felipe, Leonor și Sofia foto profimedia 0815164168 jpg
Regina Camilla foto GettyImages jpg
Regina Camilla, Joia Mare, Profimedia (2) jpg
Regele Charles, mesaj de Paște, Profimedia jpg
Charles și William, Getty (2) jpg
Meghan Markle și Prințul Harry 1 jpg
Hugh Grosvenor si Printul William   Getty Images jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages, Instagram jpg
Prințul Harry, Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton vaccin colaj jpg
Regele Felipe, Regina Letizia și Leonor, de Ziua Spaniei foto GettyImages 1731552999 jpg
Regina Camilla foto Getty Images (2) jpg