News

Tatăl Nicoletei Luciu: "Nu mi-am văzut nepoţii de patru ani"

Tatăl Nicoletei Luciu: "Nu mi-am văzut nepoţii de patru ani"

Nicoleta şi Iuliana Luciu nu au acvut niciodată o relaţie închegată cu tatăl lor. Cele două nu au putut să treacă peste dependenţa acestuia de alcool şi pentru ieşirile violente, aşa că au făcut ttot posibilul să nu îi stea prea mult prin preajmă. Ba mai mult, acesta a fost drumul ales şi de soţia bărbatului, respectiv mama fetelor.

Acum, Ion Luciu recunoaşte că problemele de sănătate îl împiedică să mai bea, că e ajutat de fiicele sale, dar că duce dorul nepoţilor, aflaţi acum la Miercurea Ciuc. „Sunt bine, am probleme cu mijlocul, mai exact am hernia de disc, mă doare tare! Este caz de operaţie, dar nu mă operez, îmi este frică. Mişcare fac, da, merg pe jos şi mă ajută mult asta. M-am lăsat şi de alcool, din cauza problemelor de sănătate, am avut o perioadă în care am consumat, recunosc, dar acum nu mai beau din cauza bolilor”, a declarat Ion Luciu pentru impact.ro.

„Fetele mă ajută şi ele, dar, na, fiecare e pe drumul ei, Iuliana e cu serviciul, Nicoleta, cu nepoţii. Ultima dată mi-am văzut nepoţii acum trei sau patru ani şi m-am bucurat enorm. Pe fete le-am văzut acum vreo lună, au venit amândouă la mine, cu de toate, mi-au cumpărat chiar prea multe', a mai spus Ion Luciu.

Bărbatul regretă cele întâmplate  şi şi-ar vrea soţia acasă. “Soţia mea a plecat de acasă pentru că i-a zis Nicoleta. O iubesc, aş primi-o şi astăzi înapoi, mai ales după 35 de ani de căsnicie, regret mult nişte chestii… N-am încercat să-mi refac viaţa, am luat-o când avea 15 ani, din dragoste. Soţia mea m-a părăsit din cauza băuturii. Regret că nu mai sunt în familie, cu copiii. Dacă fiica mea i-ar da dezlegare, soţia mea s-ar întoarce la mine”.

 

Modifică Setările