Ţi-o aminteşti pe Dulce Maria din "Rebelde"? Iată cum arată acum!

Actualizat:
Dulce Maria Rebelde jpeg

Din 2004 şi până în 2009, Dulce Maria a făcut parte din trupa pop RBD, care s-a format după ce telenovela ”Rebelde”, (2004-2006), a înregistrat un succes năucitor. De atunci, au trecut zece ani, timp în care nu s-au mai auzit prea multe lucruri despre actriţă. Ce-a mai făcut, cum şi-a dezvoltat cariera artistică, vedeţi în cele ce urmează...

O ştim din telenovela „Rebelde”

În prezent, Dulce Maria are 30 de ani şi este la fel de energică precum acum zece ani, când juca în telenovela ce cucerea publicul român, ”Rebelde”. De fapt, am putea spune că actriţa are mai multe proiecte artistice acum, deşi nu se mai bucură de atâta expunere.

Carieră muzicală – solo

După ce, în luna august 2008, RBD a anunţat că se despart, Dulce Maria a continuat pe cont propriu. În luna noiembrie, din acel an, Dulce a colaborat cu Anahi (fosta colegă de trupă) şi cu Tiziano Ferro la melodia ”Regalo Mas Grande”, melodie ce a înregistrat un oareşcare succes. Un an mai târziu, Dulce a semnat cu casa de producţie ”Universal Music” pentru o carieră solo.

A făcut parte din trupa RBD

”Verano”, ”Dejame Ser” sunt două dintre melodiile pe care Dulce le-a cântat pentru coloana sonoră a unei telenovele. Ulterior, Dulce a colaborat chiar şi cu Akon pentru remixul cântecului ”Beautiful”.

În 2010, Dulce a scos primul album solo, ”Extranjera”, care cuprindea single-ul ”Inevitable”, care s-a bucurat de un real succes. Şi cel de-al doilea single, de pe acest album, ”Ya No”, s-a dovedit a fi de succes.

În prezent, este un artist solo de succes

Cariera muzicală a lui Dulce este în continuă ascensiune, cântăreaţa susţinând şi acum concerte cu public numeros. Până acum, Dulce are 2 premii ”Europe Music”, şi 4 trofee câştigate la ”Kids Choice Awards” (1 la ediţia americană, 1 la cea din Brazilia, şi 3 la cea din Mexic). În total, Dulce Maria are peste 33 de premii muzicale. Mai mult de atât, Dulce este singura artistă de origine mexicană care deţine un disc de platină.

Cariera ei muzicală este în ascensiune

Cariera actoricească

Cumva, pentru Dulce Maria actoria a picat pe locul doi. Totuşi, odată încheiată telenovela ”Rebelde”, actriţa a mai jucat în telenovela”Verano de amor”, graţie căreia a primit premiul ”People en Espaniol”, pentru cea mai bună actriţă tânără. În 2010, Dulce a jucat într-un film independent, ”Alguien ha visto a Lupita?”, alături de actorul Cristian de la Fuente.

Anul acesta, va juca pentru prima dată într-un rol nagativ

În 2013, Dulce a apărut în telenovela ”Mentir para Vivir”, iar anul acesta, pe ecranele mexicane, joacă în ”Corazon que miente”, în care face primul rol negativ din cariera sa.

Viaţă privată

Spre deosebire de colegele ei din ”Rebelde”, respectiv Maite Perroni şi Anahi, Dulce Maria a avut o viaţă privată destul de liniştită.

Este nepoata Fridei Kahlo

Este nepoata celebrei Frida Kahlo (bunica ei era verişoară primară), şi este interesată de tot ce-nseamnă artă şi frumos. În 2015, apare într-un video PETA, încurajând să se renunţe la folosirea blănurilor reale. Este o împătimită a sportului şi promovează stilul de viaţă sănătos.

Face sport cât de des poate

Ca orice alt artist, Dulce Maria are un brand personal, vânzând un parfum ce-i poartă numele, dar şi o linie vestimentară.

A lansat parfumuri ce-i poartă semnătura

Cât despre relaţiile amoroase, Dulce şi-a ţinut iubiţii departe de presa tabloidă. Din 2002 şi până în 2006, a avut o relaţie on-off cu colegul de trupă, Alfonso Herrera. În 2005, pe când era despărţită de Alfonso, Dulce a avut o relaţie scurtă cu fotbalistul Guillermo Ochoa.

S-a iubit cu colegul de trupă, Alfonso Herrera

Din 2008 şi până 2009, Dulce a avut o relaţie amoroasă cu co-starul din ”Verano de Amor”, Pablo Lyle. Din păcate, nici această relaţie n-a durat.

Luis, bărbatul cu care a avut cea mai recentă relaţie amoroasă

Speranţa că Dulce se va căsători a venit odată cu relaţia cu antreprenorul mexican Luis Rodrigo Reyes. Cei doi s-au iubit din 2011 şi până în 2015, timp în care s-a zvonit că s-au logodit şi că urmează să se căsătorească. Din păcate, nici această relaţie nu a făcut-o să păşească spre altar. În prezent, Dulce nu are nicio relaţie, de care presa să ştie.

foto: Instagram / Tumblr



Recente pe Ok! Magazine

John F  Kennedy Jr  și Madonna jpg
Sharon Stone, profimedia 1102082226 jpg
Nadia 2 jpeg
Teo Trandafir în lacrimi la podcast cu fiica sa, Maia   captură de ecran (1) png
dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!
Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg
Emma Morano, Profimedia (2) jpg