Tily Niculae, probleme cu copilul: "Antibioticul i-a făcut ravagii în corp"

24 iunie, 2021
5 tily jpg jpeg

Tily Niculae a trecut printr-o perioadă de coşmar, iar asta  după ce Răducu a început să se umple de bube. Vedeta a descoperit asfel că urmările coronavirusului au început să se facă simţite.

 “De azi simt că pot zâmbi iar! Tot nu treceau bubele de pe corpul lui. O luna, două, trei şi mă săturasem să tot încerc cu creme şi cremuţe. Instinctul îmi spunea că este mult mai mult. Dar ce? Am luat doctorii la rând- dermatologia. Nu sunt cuvinte să-i mulţumesc dr Diana Placintescu pentru suportul oferit.

Apoi, alergologia. Am ajuns la dr Adriana Nicolae. Ştiam că nu are alergii, cel puţin nu clinic şi manifestate sub ochii mei. Dar nu reuşeam să înţeleg ce sunt, de unde sunt. Mi-au recomandat să fac testul DAO.

Nu a ieşit intoleranţă la histamina scris alb pe negru, dar nici departe nu este.L-am repetat. De două ori. A ieşit la fel. M-am reconectat cu Ani Creţu. Să-i dea Dumnezeu sănătate. Să i se reîntoarcă înzecit. Ea a fost cea care m-a ghidat să fac analiza Zonulin din scaun. Din această analiză am aflat că are sindromul intestinului permeabil. Mi-a explicat ca la un copil. Să înţeleg uşor. Cu răbdare, dragoste, empatie. Ştiam că după infecţia cu covid, ei bine, antibioticul i-a făcut ravagii în corp. N-am ezitat şi am sunat-o pe prietena mea Alina Epure. Nutriţionist. Voiam o confirmare că dacă merg pe testele genetice nu mai fac ping pong între medici. Aşa simţeam că trebuie să fac. Şi asta am făcut. Teste genetice. Unele au ieşit, altele încă NU. Le aştept”, povesteşte Tily Niculae pe o reţea de socializare.

După ce a alergat de la un medic la altul, actriţa a aflat şi diagnosticul. “Ceea ce am aflat după multe luni de stres şi nervi a fost că Radu are posibilă intoleranţă la histamina, flora bacteriană nu este deloc în echilibru şi are intoleranţă la lactoză şi lactază.Mai vedem şi la gluten:).

Dr Ana Costea m-a ajutat mult şi am simţit cum în jurul meu s-au adunat oameni care îmi dau o direcţie corectă. Care ştiu ce fac, ce spun. Va fi o perioada nebună, nebună rău, însă măcar nu mai plâng. Nu mai plâng de ciuda, încerc să văd binele din toată povestea aceasta şi să-i dau înainte cu ultimele veşti. Pentru că tot azi, acasă, Stela Dinică i-a făcut o pâine fără gluten. Şi mi-a fost alături ca o sora. Toţi oamenii pe care vi i-am menţionat au schimbat în bine totul în jurul lor. Vi-i recomand din inima să-i căutaţi dacă va fi necesar.

Las aceste gânduri în speranţa că o mama va fi mult mai liniştită şi îşi va găşi direcţia ca mine”.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG