News

Tina Turner, despre întâlnirea cu iubirea vieţii ei: „Era atât de chipeş în cămaşa lui Lacoste..."

Tina Turner, despre întâlnirea cu iubirea vieţii ei: „Era atât de chipeş în cămaşa lui Lacoste..."

Niciodată nu-i prea târziu să spui că ai găsit dragostea adevărată. Nici chiar la 78 de ani. Iar diva cu cele mai frumoase picioare care au apărut vreodată într-un clip muzical şi care se poate mândri cu supratitlul de Regina Rock & Roll a înţeles acest lucru mai bine ca nimeni alta, după 16 ani de abuz din partea fostului ei soţ, Ike Turner.

„Niciodată nu m-am simţit iubită“, mărturiseşte Tina în cea mai sinceră autobiografie a ei, „My Love Story“, în care artista spune nu doar povestea pe jumătate cunoscută a mariajului ei de coşmar cu cel care i-a fost şi impresar, dar şi pe cea cu final fericit, după ce l-a cunoscut, la 46 de ani, pe producătorul muzical Erwin Bach, cel cu care Tina trăieşte acum în Elveţia.

„Nu m-aş fi gândit niciodată c-o să mă îndrăgostesc la prima vedere tocmai în Germania“, mărturiseşte Tina despre întâlnirea ei din 1985 cu producătorul muzical Erwin Bach, cu 16 ani mai tânăr decât ea, în aeroportul din Koln. „Era atât de chipeş în cămaşa lui Lacoste, blugi şi mocasini. I-am şoptit: «Erwin, când vii în America, vreau să fac dragoste cu tine!». S-a uitat la mine de parcă nu-i venea să creadă că am zis aşa ceva. Nici mie nu-mi venea să cred. Nu mai făcusem o chestie ca asta înainte.“

Lucrurile s-au mişcat repede, căci, în 1988, Tina s-a mutat din California la Londra, ca să fie mai aproape de Erwin, pentru ca, mai târziu, să se mute cu el în Elveţia, acolo unde neamţului i se oferise un job.

După 26 de ani împreună şi o cerere în căsătorie refuzată, Tina i-a acceptat-o, într-un final, pe a doua, aceştia devenind soţ şi soţie în 2013, în cadrul unei ceremonii în vila lor de pe lacul Zurich.

Foto: Profimedia, Getty Images