Tina Turner: Simply the best!

17 septembrie, 2012
tina turner si ike turner 74001921 jpeg

După o carieră fulminantă în muzică, „leoaica“ ştie să-şi trăiască şi acum viaţa din plin: are un iubit mai tânăr cu 16 ani, deţine două proprietăţi luxoase, în Elveţia şi în Franţa

După o carieră fulminantă în muzică, „leoaica“ ştie să-şi trăiască şi acum viaţa din plin: are un iubit mai tânăr cu 16 ani, deţine două proprietăţi luxoase, în Elveţia şi în Franţa, conduce un Lamborghini construit special pentru ea şi călătoreşte cu un avion personal. Întrebată de un reporter dacă merită tot ce are, replica ei a fost: „Merit mai mult!“.

La vârsta la care alte femei s-au obişnuit deja de câţiva ani cu micile bucurii ale vieţii la pensie, Tina Turner încă mai are reflexul de-a se trezi devreme, de a-şi face gimnastica de dimineaţă şi de-a repeta câţiva paşi de dans, aşa cum a făcut-o zeci şi zeci de ani. Sunt acele vechi obiceiuri la care îi este greu să renunţe şi chiar şi acum tresare dacă primeşte vreun telefon prea matinal, gân­dindu-se că producătorul ei are să-i transmită vreo modificare în program. Cumva, e de înţeles pentru un artist care a atins performanţa de-a face carieră în showbizul internaţional vreme de cinci decenii şi care şi acum tânjeşte după nebunia turnee­lor, chiar dacă n-a mai urcat pe scenă de vreo trei ani.

Departe sunt zilele în care agenda ei era plină de obli­gaţii şi când prea puţin din viaţa ei îi aparţinea. Astăzi, când trăieşte retrasă şi poate fi găsită fie la reşedinţa ei din Geneva, în Elveţia (mai mult pe timpul iernii), fie în vila de pe Coasta de Azur, din mica localitate Villefranche-sur-Mer, zilele trec în relaxare şi în încercarea de a-şi asuma acel joie de vivre despre care tot îi vorbesc vecinii ei francezi.

Acum are dimineţi senine şi liniştite, când nimeni n-o mai grăbeşte să ajungă la studio ori la aeroport, căci agitaţia de di­naintea concertelor s-a stins de mult. Acum, apelurile pe care le primeşte în prima parte a zilei sunt cele de la prietenii care-i spun că se vor vedea la cină ori care o anunţă să-şi pregătească bagajul, că au în plan o nouă escapadă, aşa cum a fost şi cea de acum câteva săptămâni, de la Dubrovnik, în Croaţia.

Iar serile, mai ales cele de vară, sunt „absolut divine“, spune ea. „Îmi place să privesc apusul soarelui şi să contemplu natu­ra. Nu-mi doresc să fac nimic altceva la ora la care se întâmplă asta decât să fiu acolo şi să mă uit la acel spectacol minunat. N-am nevo­ie nici măcar de muzică. E suficient să ascult muzica Planetei, sunetul vieţii...“, mărturiseşte ea, stând pe un şezlong lângă piscină şi privind în zare, spre Nisa şi Cap Ferrat, cum dispar ultimele raze ale soarelui.

E un moment de linişte şi de pace interioară, pe care-l exersea­ză din momentul în care a hotărât să iasă din viaţa publică. La fel ca şi yoga ori ca rugăciunile de diminea­ţă şi de seară, pe care şi le face cu conştiinciozitate în propriul altar amenajat în vila de pe Riviera franceză, Tina încearcă să-şi regăsească echilibrul şi să înveţe să trăiască în armonie cu tot ce o înconjoară.

E poate şi meritul proiectului caritabil în care s-a implicat anul trecut, numit „Beyond Children“ şi realizat împreună cu cântăreţele Regula Curti şi Dechen Shak-Dagsay şi cu un grup de 30 de copii din diferite culturi şi naţiuni. Practic, o colecţie de douăsprezece rugăciuni şi mantre din mai multe religii (bu­dism, creştinism, hinduism, iudaism, islamism şi sikhism), al cărei mesaj este acela de pace şi de toleranţă în lume. Dar, cel mai probabil, este meritul iubitului ei, producătorul de origine germană Erwin Bach, cu care formează un cuplu încă din anul 1985 şi care i-a arătat ce are de-a face dragostea cu fericirea.

Căci Tina pe care o ştim acum n-a fost întotdeauna la fel de puternică şi de încrezătoare în ea ca acum şi a permis ca un bărbat, pe care l-a iubit enorm, să-i conducă viaţa, în cel mai brutal mod cu putinţă. E vor­ba despre Ike Turner, solistul grupului The Kings of Rhythm, cel care a descoperit-o, în anii ’50, în clubul Manhattan din St. Louis, şi care s-a căsătorit cu ea în 1960, în Mexic, gândind că astfel o poate ţine sub control. Iar, la cei 18 ani pe care-i avea la acea vre­me, total lipsită de experienţă şi de ajutor din partea familiei (căci părinţii au abando­nat-o în copilărie, lăsând-o în grija bunicii), dar şi cu un copil dintr-o relaţie anterioară cu saxofonistul grupului, Raymond Hill, Tina a fost nevoită să suporte certurile, violenţele şi consumul lui de droguri. Pe toate le-a îndurat, mai mult de dragul copilului lor, Ronnie (48).

Pe scenă, ea şi Ike păreau un cuplu perfect, adevăraţi regi ai ritmului, însă, în spatele cortinei, viaţa lor era un ade­vărat calvar. Culmea e că Ike nu se considera a fi un soţ brutal: „Bineînţeles că am mai şi pălmuit-o pe Tina. Odată s-a întâm­plat să cadă pe podea după o palmă, dar nu pot spune că am bătut-o“, declara el prin 2001, când şi-a publicat autobiografia. Motivaţia lui? „Tina era mereu nemulţumită.“ În realitate, îi era frică de el şi, într-una dintre zile, chiar a încercat să se sinucidă, înghiţind 50 de somnifere. Dar abuzurile lui nu s-au oprit nici atunci!

image

Până într-o seară când, în urma unei bătăi primite înaintea unui concert pe care urma să-l susţină în Dallas, artista a ripos­tat pentru prima dată şi l-a părăsit, fugind doar cu hainele de pe ea şi cu ce-avea în buzunar: 36 de cenţi şi un card de ben­zină. A fost nevoită să se ascundă de Ike şi a pierdut toţi banii pe care-i câştigase până atunci din muzică, dar mai târziu avea să descopere că nu s-a rupt doar de un trecut violent. Era un nou început pentru cariera sa, dusă pe culmi nebănuite, odată cu albumul „Private dancer“: cel mai bun album al anului 1984, piesa „What’s Love Got To Do With It“ – cea mai bună piesă a acelui an, plus un Grammy pentru cea mai bună artistă de muzică pop şi un Grammy pentru cea mai bună cântăreaţă de muzică rock, primit pentru single-ul „Better Be Good To Me“.

De-atunci, ofertele pentru concerte, turnee, dar şi pentru roluri în filme („Tommy“, „Mad Max Beyond Thunderdome“, „Last Action Hero“) au început să curgă, iar banii n-au mai fost niciodată o problemă. Dar asta n-a rezolvat decât o parte a necazurilor sale. De-abia când l-a întâlnit pe Erwin, a simţit că începe să trăiască cu adevărat. Şi, deşi e cu 16 ani mai tâ­năr decât ea, el a fost sprijinul ei de 27 de ani încoace şi, chiar dacă n-a convins-o să mai ajungă vreodată la altar, a făcut-o fericită şi a învăţat-o să iubească natura şi lucrurile mă­runte care dau savoare vieţii. Iar dacă o întrebi pe Tina care e se­cretul chipului său luminos, îţi va spune că dragostea lui şi momen­tele lor împreună o fac să radieze şi că fericirea e ingredientul magic al tinereţii fără bătrâneţe.

Foto: guliver/getty images/rex features, hepta



Recente pe Ok! Magazine

FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg
andreea marin 1024x567 1 jpg
shakira instagram jpg