Toată lumea îi ştia căsătoriţi, însă pe ei nu-i lega nimic. De-abia acum şi-au legalizat mariajul!

3 noiembrie, 2017
InStyle Awards   Arrivals jpeg

Sunt împreună încă din 2005, când un prieten comun le-a făcut cunoştinţă. Lucrurile între ei au evoluat galopant, iar doi ani mai târziu se năştea primul copil al cuplului, o fetiţă pe nume Lola. În 2007, în acelaşi an cu naşterea primului lor copil, s-a aflat că şi-au oficializat relaţia printr-o ceremonie discretă, însă nimeni nu a ştiut că acest mariaj nu era legal. În 2008, deja se năştea cel de-al doilea copil al lor, un băieţel, iar familia lor era una dintre cele mai frumoase de la Hollywood.

Lisa Bonet şi Jason Momoa s-au căsătorit acum două săptămâni

De fapt, Lisa Bonet şi actorul din Game of Thrones, Jason Momoa, s-au căsătorit pentru prima dată, legal vorbind, acum două săptămâni! Cei doi şi-au unit destinele în cadrul unei ceremonii organizate în reşedinţa lor din Topanga, California. ”Aparent, ei nu erau căsătoriţi. Acum au făcut-o oficial şi legal”, spune un apropiat de-al lor despre uniunea lor.

Lisa şi cei doi copii din relaţia cu Jason Momoa

O altă sursă din anturajul lor a confirmat această informaţie, menţionând că certificatul lor de căsătorie a fost înregistrat la Oficiul Căsătoriilor din Los Angeles, la o săptămână după această ceremonie. Printre invitaţii de seamănă s-au numărat fiica Lisei Bonet din mariajul cu Lenny Kravitz, Zoe Kravitz, actorii Alicia Vikander şi Michael Fassbender, dar şi muzicianul Chris Sharma, şi alţi colegi de breaslă de-ai lui Jason Momoa. ”A fost o petrecere mare iar oamenii veneau de peste tot pentru a lua parte”, spune unul dintre invitaţi.

Lisa Bonet şi Zoe Kravitz, fiica din mariajul cu Lenny Kravitz



Recente pe Ok! Magazine

Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg