Tom Cruise, Johnny Depp şi Hugh Jackman se bat pe aceeaşi cameră de hotel

25 martie, 2014

Un hotel de lux din Londra este pricină de dispută între cei trei actori, care se vor afla concomitent în capitala Marii Britanii şi ţin morţiş să se cazeze în acelaşi apartament.

Un hotel de lux din Londra este pricină de dispută între cei trei actori, care se vor afla concomitent în capitala Marii Britanii şi ţin morţiş să se cazeze în acelaşi apartament.

Cei trei actori celebri obişnuiesc să închirieze acelaşi apartament dintr-un hotel de lux de fiecare dată când ajung la Londra, însă în toamna acestui an, doi dintre ei vor trebui să caute un alt hotel, potrivit contactmusic.com.

"Niciunul dintre ei nu este obişnuit să i se spună că nu poate obţine ceva. Aşadar, acum sunt implicaţi într-un fel de dispută", a declarat o sursă citată de tabloidul "The Sun".

"Angaţii hotelului spun că este o situaţie destul de ciudată, pentru că trebuie să spună celor doi de fiecare dată, la telefon, că există în continuare o «problemă». Toţi trei au bani foarte mulţi, deci nu este cazul de «cine dă mai mult»", a adăugat aceeaşi sursă.

Cele trei staruri hollywoodiene se vor afla la Londra în acelaşi timp în a doua jumătate a anului şi vor lucra la trei proiecte separate. Tom Cruise, în vârstă de 51 de ani, va începe filmările pentru al cincilea film din seria "Misiune: Imposibilă".

Johnny Depp, în vârstă de 50 de ani, va filma o continuare a blockbusterului "Alice în Ţara Minunilor" produs de studiourile Disney.

, în vârstă de 45 de ani, va fi şi el prezent la Londra unde va interpreta personajul negativ în "Pan", o nouă adaptare cinematografică a poveştii lui Peter Pan.

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg