Tom Jones (80) a mai trăit o izolare! La 12 ani, a stat în casă doi ani din cauza tuberculozei: “Era ca-n pandemia de acum”

13 iunie, 2020
1 asta jpg jpeg

Legendarul cântăreţ a povestit despre perioada în care n-a putut ieşi din casă timp de doi ani, comparând izolarea din cauza coronavirusului cu cea de-atunci.

A împlinit 80 de ani pe 7 iunie, ocazie cu care Tom Jones a stat de vorbă cu presa britanică şi a povestit despre cei doi ani petrecuţi în izolare din cauza tuberculozei, diagnostic pe care l-a primit la 12 ani. Superstarul galez a explicat cum carantina COVID-19 i-a amintit de perioada în care a zăcut la pat din cauza bolii infecţioase de care suferea.

profimedia 0405313024 jpg jpeg

În cadrul unui interviu oferit celor de la BBC Radio 2, Sir Tom a spus că ştie perfect cum se simt copiii din ziua de azi, din cauza restricţiilor impuse de autorităţi, pentru că şi el a trecut printr-o experienţă similară: „Am fost izolat timp de doi ani. Nu puteam ieşi deloc din casă. În primul an, nici măcar nu mă putea da jos din pat. Toaleta pe care o aveam era în fundul curţii, iar eu stăteam în ultima cameră de la etajul mijlociu. Acolo mă izolaseră.”

Trecut vs. prezent

profimedia 0476705648 jpg jpeg

Jones a comparat situaţia de acum, când copiii din întreaga lume sunt privaţi de libertate completă pentru a limita răspândirea noului coronavirus, cu cea de când era el adolescent. „Cu toată izolarea de acum, nu pot să nu mă întreb cum se simt oare copiii. Pentru că îmi amintesc prea bine ceea ce mi s-a întâmplat şi mie. Din toată acea experienţă am învăţat să nu iau vreodată sănătatea de-a gata. Copil fiind, nu puteam să ies afară la joacă. Tot ce puteam să fac era să stau în acasă şi să îi privesc de la fereastra mea pe ceilalţi copii cum se jucau. Copiii îmi făceau cu mâna, iar eu le transmiteam mesaje prin geam, dar nu mă apropiam mai mult de ei. Ceea ce trăiam atunci era foarte asemănător cu ce se întâmplă acum. Aşa că îi înţeleg perfect pe cei care nu pot ieşi acum din casă pentru a se juca. Socializarea e destul de importantă pentru cei care de-abia acum învaţă despre viaţă.”

Cum a descoperit boala

profimedia 0476728152 jpg jpeg

Interpretul hitului „Delilah” a avut tuberculoză în timp ce se afla încă în şcoală, iar primele semne ale bolii au fost epuizarea, faptul că se simţea obosit tot timpul. Tom îşi aminteşte despre momentele în care mama lui încerca să-l pregătească de şcoală, dar el nu se simţea în stare nici măcar să se îmbrace sau să se mişte. Medicii au descoperit cauza epuizării lui când au văzut o pată pe unul dintre plămânii lui. La acea vreme, nu exista tratament pentru tuberculoză, singurul lucru pe care-l putea face Jones pentru a-şi îmbunătăţi starea era să se odihnească cât mai mult.

„Dacă ai suferit vreodată din cauza unei boli, ştii că nu trebuie să iei de bun viaţa”, a conchis starul de 80 de ani.

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Iulia Vântur 3 jpeg
Comunicat Beach Please 4 dec (1) jpeg
Oana Ioniță și fiica sa Isabel foto OK Magazine (2) jpg
Sfântul Spiridon jpg
Andy Dick foto profimedia jpg
Shakira și fiii Shakirei, Milan și Sasha, GettyImages 2246611269 jpg
Celine Dion, Getty (7) jpg
Anna Lesko 2025   Instagram 5 jpg
Moses Martin, GettyImages 2250850599 jpg
Prințesa Beatrice la Victory Parade la Palatul Buckingham   profimedia 1026522123 jpg
Pamela Anderson și Liam Neeson foto profimedia (2) jpg
Kate Winslet, GettyImages 2249794464 jpg
FotoJet (46) jpg
Elena Băsescu vs Ileana Lazariuc la 40+   Instagram jpg
Președintele SUA, Donald Trump, și Prima Doamnă, Melania Trump, GettyImages (2) jpg
589050870 18538346716029796 3821675881395691460 n jpg
Amalia Enache cu fiica jpg
Andreea Marin, Revelion la TVR   FOTO Facebook jpg