Tom Jones, ameninţat de soţie că-l castrează din cauza infidelităţilor lui. “Soţia mă bătea de mă învineţea”

7 martie, 2021
1 ei doi jpg jpeg

Interpretul hiturilor Sex Bomb şi It's Not Unusual a fost, de-a lungul vieţii sale, nu numai un muzician de mare succes, ci şi un seducător în serie, în ciuda faptului că era însurat.

Sir Tom Jones, în vârstă de 80 de ani acum, a cucerit întreaga lumea cu vocea sa începând cu anii '60, în special pe reprezentantele sexului frumos, care-l considerau irezistibil. Şi, deloc surprinzător, starul a profitat din plin de notorietatea şi farmecul său.

2 eeeel jpg jpeg

Melinda Trenchard (Linda) a fost căsătorită cu cântăreţul până la moartea sa, în 2016. Cei doi fuseseră iubiţi încă din liceu şi au decis să-şi petreacă tot restul vieţii lor împreună, încă de la 16 ani. Tom a declarat, la un moment dat, că Trenchard „mă bătea de mă învineţea” atunci când citea câte un articol despre relaţiile lui extraconjugale.

Atunci când a stat de vorbă cu cei de la The Daily Mail, Jones a declarat următoarele: „M-a bătut rău într-o seară. I-am zis că-mi părea rău, dar ea stătea cu ziarul în mână şi avea mulţi nervi... atunci i-am arătat cu degetul spre bărbie şi ea zbang, mi-a şi tras una. Şi a continuat să mă lovească.” Starul n-a precizat atunci despre ce aventură era vorba, însă, în 2015, tot el a recunoscut că soţia lui s-a înfuriat, la un moment dat, din cauza unei relaţii intime pe care el o avusese cu Miss World, Majorie Wallace, pe plaja din Barbados, în 1976.

Seducător în serie

La acea vreme, Jones avea deja un trecut de Don Juan. În 1968, în timpul turneului din Statele Unite, Tom s-a apropiat nepermis de mult de cântăreaţa din The Supremes, Mary Wilson, lucru care a scos-o din minţi pe partenera lui de viaţă, evident. După cum relata şi Express UK despre conţinutul cărţii Tom Jones: The Life, soţia superstarului se săturase de infidelităţile acestuia şi s-a dus, fumegând de nervi, în apartamentul lui ca să caute dovezi ale aventurii acestuia.

După ce Jones se întorsese în Marea Britanie, se pare că Wilson a luat şi ea un avion ca să se întâlnească cu el acolo. În tot acest timp, Trenchard se pregătea să-şi confrunte soţul odată şi pentru totdeauna. Norocul lui a fost că echipa lui şi-a dat seama de ce avea să se întâmple şi l-a salvat pe bietul infidel din mâinile soţiei fruribunde. Cel puţin pentru o vreme.

4 tot el jpg jpeg

“Au scos-o pe Mary din încăpere şi apoi au înlăturat orice urmă de-a ei”, a dezvăluit Chris Hutchins, PR-ul creatorului hitului Delilah. Dar, chiar şi aşa, n-au putut s-o întoarcă din drum pe soţia vedetei şi nici măcar n-au reuşit să o liniştească. Ea a intrat şi a început să tot întrebe „Unde e femeia aia? Unde e femeia aia?” Iar Jones i-a răspuns: „Nici nu ştiu despre ce vorbeşti”. Iar Linda nu s-a lăsat păcălită: „Mary Wilson, ştiu că a fost aici.”

Furia soţiei înşelate

Doamna Jones a început să verifice peste tot, prin dressing, dulapuri, până şi în cuptor, loc în care echipa salvatoare a cântăreţului n-a umblat, din păcate. Soţia a descoperit o minunată cină gătită în cuptor, de care nimeni nu s-a atinsese. Era clar pentru toată lumea că o femeie fusese acolo cu o seară înainte şi gătise minunatul preparat.

Tom nu mai avea cum să nege realitatea, doar că adevărul rostit de el l-a costat destul de scump pe muzician. A primit un ultimatum de la soţia sa: „Ar fi bine să-ţi schimbi comportamentul că, altfel, o să te descurci destul de greu fără testicule. Te castrez şi gata!”

5 el jpg jpeg

The Daily Mail a publicat un material în care a scris că Wilson ştia despre celelalte femei din viaţa cântăreţelui, însă nu se putea abţine să nu-l iubescă nespus: „Avea şi alte iubite, iar eu nu eram decât una dintre ele. Dar îl iubeam. Mi-a frânt inima şi a trebuit să ne despărţim. El era însurat şi eu nu puteam să mai continui relaţia din cauza asta”, a explicat aceasta. În autobiografia ei, Dreamgirl: My Life as a Supreme, Wilson a spus că n-a ştiut din start de mariajul iubitului ei: „Tom era un prietem bun şi un amant minunat. Doar mai târziu am descoperit că era şi însurat...”

3 el tanar jpg jpeg

Cu alte cuvinte, soţia cântăreţului avea de ce se să înfurie. În 1957, ea a devenit doamna Jones şi i-a fost alături muzicianului timp de şase decenii, până la dispariţia ei, în 2016.

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg