Toţi copiii preşedintelui. Cine sunt şi cum arată cei doi copii şi şapte nepoţi ai lui Joe Biden?

Actualizat:
2 profimedia 0585018766 jpg jpeg

La câteva ore după ce a fost învestit în funcţia de preşedinte al Americii, Joe Biden s-a bucurat de acest moment alături de familia lui numeroasă.

3 profimedia 0584978083 jpg jpeg

În vârstă de 78 de ani, al 46-lea preşedinte ale SUA este un tată şi bunic împlinit, în ciuda tragediilor care i-au marcat, în trecut, viaţa personală. După cum ştim, fiul lui cel mare, Beau, a murit prematur, la doar 46 de ani, iar o altă fiică, Naomi, s-a stins după doar un an de viaţă. 

Ei bine, ieri, în ziua lui cea mare, noul preşedinte a fost însoţit de cei doi copii rămaşi în viaţă, Hunter şi Ashley (foto), şi de cei şapte nepoţi din partea băieţilor lui, Beau şi Hunter.

3 profimedia 0585025811 jpg jpeg

Mezinul lui Hunter Biden din a doua lui căsătorie, numit la rândul lui Beau, de doar zece luni, a făcut senzaţie în braţele bunicului său, proaspăt instalat la Casa Albă.

4 profimedia 0584991346 jpg jpeg

Cine sunt ceilalţi şase nepoţi ai noului preşedinte? Naomi Biden are 28 de ani şi este cea mai mare nepoată a lui Joe, fiica cea mare a lui Hunter Biden. Urmează surorile ei mai mici, Finnegan, de 21 de ani, şi Maisy, de 18 ani.

Apoi vin nepoata Natalie, în vârstă de 16 ani, şi nepotul Robert, de 14 ani, copiii răposatului Beau Biden. Al şaptelea nepot al preşedintelui, o fetiţă de doi ani, este un copil provenit dintr-o aventură a fiului său, Hunter, cu o stripteuză.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg