Toţi îl ştiu pe Moroşanu, dar cum arată soţia lui? Georgiana este foarte frumoasă şi îi stă alături de 17 ani

Actualizat:
1 georgiana sotia lui catalin morosanu jpg jpeg

Cătălin Moroşanu este recunoscut pentru duritatea de care dă dovadă în ring, atunci când are lupte de K1, însă a reuşit, de-a lungul timpul, să ne arate la TV şi o altă latură a sa, mult mai umană.

Celebrul luptător în vârstă de 34 de ani şi-a surprins însă fanii încă o dată, postând pe reţelele de socializare un mesaj foarte emoţionant pentru Georgiana, femeia care îi este alături de 17 ani.

„Ai fost alături de mine din prima zi, iar de atunci au trecut 17 ani. Nu aveam să îţi ofer nimic material, făceam împreună naveta cu trenul, locuiam în căminele de la Vladimirescu şi singura distracţie pe care ne-o permiteam era să ne plimbăm de mână în Copou. Când ţi-am povestit despre visul meu, ai fost alături de mine din prima clipă. Când nu aveam nimic, tu aveai grijă să fiu pe drumul bun. Când mă întorceam obosit de la antrenamente, erai alături de mine. Când pierdeam un meci, tu îmi bandajai rănile. Indiferent de timp şi timpuri, ai fost în dreapta mea. Mi-ai dăruit o comoară, pe Natalis, şi m-ai susţinut în fiecare secundă. Acum, când am totul, eu sunt în continuare fericit că te am pe tine. Te iubesc“, a fost mesajul lui Cătălin Moroşanu pentru soţia lui.

image

Chiar dacă el este cunoscut de o ţară întreagă, Georgiana Moroşanu nu apare des în public, dar fotografiile în care cei doi sunt împreună au ajuns de multe ori la presă.

Mai multe fotografii cu soţia lui Cătălin Moroşanu pot fi văzute în GALERIA FOTO



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg