Totul despre amanta Prinţului Philip, actriţa de cabaret cu care acesta a înşelat-o pe regina însărcinată în opt luni

Actualizat:
1 befunky collage 18 jpg jpeg

Infidelitatea este un sport naţional la casa regală britanică.

Aproape toţi membri familiei regale au călcat strâmb, într-un fel sau altul, însă puţini se aşteptau ca lucrul acesta să fie făcut de credinciosul soţ al Reginei Elisabeta. Ei bine, seniorul acum în vârstă de 99 de ani a avut o tinereţe neliniştită, condimentată de aventuri extraconjugale pe care palatul s-a chinuit să le ascundă.

casnicie jpeg

Unul dintre cele mai mari scandaluri a avut loc în anul 1948, când suverana Angliei tocmai ce îl adusese pe lume pe primul lor născut, Prinţul Charles. Era acelaşi an în care umblau zvonurile legate de aventura prinţului consort cu o stea a scenei londoneze. E vorba despre Pat Kirkwood, de aceeaşi vârstă cu prinţul, actriţă şi dansatoare britanică de musicaluri şi, în acelaşi timp, cel mai bine plătită artistă de pe scena teatrului din Londra.

Philip şi Pat s-ar fi cunoscut pe când Regina Elisabeta era însărcinată în opt luni cu fiul ei, Charles. Interesant este că, şi în aceste condiţii, prinţul şi actriţa nu şi-au ascuns foarte bine idila, cinând în public la un restaurant din Londra şi dansând în cluburi de noapte, cât se poate de apropiaţi, în văzul tuturor. Aceste întâlniri în public aveau să se repete de alte şase ori, cei doi corespondând, atunci când nu se vedeau, prin scrisori.

5 profimedia 0488013698 jpg jpeg
2 pat jpg jpeg

E plin de viaţă şi de energie, avea să spună actriţa despre soţul reginei, într-o perioadă în care reputaţia ei avea să fie compromisă de un articol care vorbea despre relaţie lor, intitulat The Prince and the Showgirl. Chiar dacă Pat a negat tot timpul că ar fi fost ceva romantic între ea şi Philip, palatul a refuzat să comenteze în orice fel aceste zvonuri, lucru care i-a ruinat cariera presupusei sale amante.

Actriţa britanică a fost căsătorită de patru ori şi a decedat în anul 2007, la vârsta de 86 de ani. Secretul relaţiei sale cu Philip a fost dus, aşadar, în mormânt.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Fan Bingbing a jucat o pe Împărăteasa Wu, GettyImages (4) jpg
Filmul Theodora Împărăteasa Sclavă 1954 cu Gianna Maria Canale, Georges Marchal, personaje Teodora, Justinian, Pofimedia 0418414715 jpg
Prințesa Sophia Duleep Singh, Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe cu  președintele Finlandei, Alexander Stubb, și soția lui, Suzanne Innes Stubb   profimedia 1140935851 jpg
Kate Letizia colaj Getty Images jpg
Sarah Bernhardt  foto   profimedia 1010132945 jpg
Prințesa Diana și fratele ei, Contele Charles Spencer   Profimedia, Instagram jpg
Charles și Camilla, profimedia 1098322769 jpg
Zara Tindall Musto Country png
Meghan în bucătărie, în negru, Foto Instagram jpg
Mette, Haakon, înmormântare, profimedia 1132759913 jpg
Meghan Markle și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Regina Mary a Danemarcei, Foto Profimedia (1) jpg
Șamanul Durek Verrett și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132766008 jpg
Stéphanie de Luxemburg și Regina Mathilde a Belgiei profimedia 1047808042 jpg
Prințesa Kate și Prințul William l au condus pe Prințul George la Colegiul Eton   GettyImages 2293659775 jpg
Joaquin Phoenix în rolul lui Napoleon, Vanessa Kirby, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle GettyImages 961429826 jpg