Totul despre Roger Federer, maestrul elveţian: „Mi-e dor să intru în orice turneu şi să-l câştig“

Campion, tată de familie, gentleman, filantrop. Nu poţi rezuma, însă, personalitatea copleşitoare a acestui sportiv în câteva cuvinte, fie ele şi la superlativ. De fapt, sportiv nu-i cuvântul cel mai bine ales când vorbim de un domn al tenisului.

Campion, tată de familie, gentleman, filantrop. Nu poţi rezuma, însă, personalitatea copleşitoare a acestui sportiv în câteva cuvinte, fie ele şi la superlativ. De fapt, sportiv nu-i cuvântul cel mai bine ales când vorbim de un domn al tenisului. O legendă care se naşte o dată la o mie de ani.

Cine-a urmărit doar un meci al celui consi­derat cel mai bun jucător de tenis din toate timpurile şi-a dat seama că vede istoria în mişcare. 17 titluri de Mare Şlem strânse în aceeaşi vitrină, 237 de săptămâni consecuti­ve pe primul loc în topul ATP şi aproape 90 de milioane de dolari câştigaţi doar din premii sunt cele mai importante cifre din statisticile cu recorduri de tot felul semnate Federer. Sau Fed Express, FedEx, The Swiss Maestro şi alte supranume distinse cu care i se înclină fanii. Jimmy Connors, un alt mare al acestui sport (şi cunoscătorii ştiu despre cine vorbim), reu­şea să împartă jucătorii de top astfel: „În aces­te vremuri, eşti fie un tenisman specialist pe zgură, fie pe iarbă sau pe ciment sau… eşti Roger Federer“.

Au trecut 17 ani de când Fed a intrat în circuitul profe­sionist de tenis şi nu sunt semne că „bătrânul“ de 33 de ani ar fi obosit. Ba, din contră, avem nevoie ca elveţianul să dea în continuare clasă unui sport odată elegant, care riscă, azi, să fie cucerit de gladiatori. Exagerăm dacă spunem că Roger este ca o sticlă de şampanie Möet & Chandon (unul dintre sponsorii lui) pe rafturile unei berării? Sau că, pe terenul de tenis, este la fel de precis precum un ceas elveţian? Şi că ştie să cânte la pian, are maniere impecabile, vorbeşte fluent engleza şi franceza, pe lângă germana maternă? „Noi, elve­ţienii, suntem nişte persoane foarte ferme, politicoase şi co­recte. Ne respectăm spaţiul personal şi este nevoie de ceva timp pentru a ajunge să ne cunoşti. Dar ne place şi nouă să ne petrecem timpul într-un mod plăcut“, declara Federer legat de eticheta primită, cea de perfecţionist.

Vorbim de un jucător de tenis sau de un membru al fa­miliei regale? Studiindu-i originile, n-am găsit urme de sân­ge albastru, ci un amestec interesant de origini. Tatăl Robert Federer este elveţian, însă mama Lynette, născută Durand, are naţionalitate sud-africană şi strămoşi olandezi şi fran­cezi. Roger s-a născut însă în Elveţia, la Basel, pe 8 august 1981, şi mai are o soră, Diana, care a adus şi ea pe lume o pereche de gemeni. Fratele ei are patru, din două lovituri!

Copil fiind, lui Federer îi plăcea şi era tare bun la badmin­ton şi baschet, cele două sporturi care l-au ajutat să-şi dez­volte, mai târziu, acea formidabilă coordonare ochi-mână. Cu tenisul n-a fost dragoste la prima vedere. Sistemul era unul simplu: părinţii lui plăteau, iar el trebuia să meargă la antrenamente, fie că-i plăcea sau nu. „Ai nevoie de cineva care să te împingă de la spate. Aşa mi s-a întâmplat şi mie. Eram trimis acasă de la lecţiile de tenis din cauză că nu ascultam, dar părinţii mei mi-au spus: «Noi plătim, iar tu nu ai altă opţiune!»“ Cu toate acestea, copilul Fede­rer avea foarte clar în minte traseul lui în tenis: va deveni cel mai bun. Unul dintre foştii lui antrenori, Adolf Kacovsky, îşi aminteşte: „Lumea râdea de el, inclusiv eu. Mă gândeam că sunt şanse să devină cel mai bun din Elveţia sau, poate, din Europa, dar nu din lume. Dar el asta îşi propusese şi pentru asta a muncit“.

Şi a început bine, când, în 1998, deve­nea cel mai bun junior din lume şi tot în acelaşi an, la doar 17 ani, intra în liga băieţilor mari, circuitul ATP. De aici, cerul era limita pentru talentatul elveţian. În 2002, se număra deja printre cei mai buni zece jucători din lume, în 2003, câştigă primul lui Wimbledon, iar în 2004, se impune în trei din cele patru turnee de Mare Şlem, per­formanţă nemaivăzută din 1988. Tot atunci devine cel mai bun din lume, aşa cum promisese pe când avea doar 10 ani. Roger avea să ridice deasupra capului toate cele trei mari trofee şi în 2006 şi 2007, singurul care-i scapă, de fie­care dată, fiind cel de la Roland Garros. Dar acolo a dat peste alt rege, Rafael Nadal. Fed era, însă, suveran absolut peste iarba englezească de la Wimbedon, acolo unde a ţinut să-şi afişeze blazonul, în 2009, intrând pe teren într-un costum alb, asemănător celor purtate de ofiţerii britanici în India. Like a boss! De fapt, avea de ce să se poarte ca un conquis­tador, căci vorbim despre anul în care Fed a realizat Marele Şlem: câştigarea tuturor celor patru titluri de la Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open. Despre vic­toria de pe zgura „nadaliană“ din Paris, chiar Roger spune: „Ar putea fi cea mai mare din cariera mea“.

Declinul, dacă se poate spune aşa despre un jucător aflat pe locul doi în lume, a început în 2010, când, la turneul de casă de la Wimbledon, Federer este eliminat în sferturile de finală şi retrogradează pe locul 3, loc pe care nu-l mai văzuse de 6-7 ani. Nici anul 2015 nu i-a mai adus recu­noaşterea din trecut, dar un premiu de consolare poate fi cea de-a o mia victorie din circuit, la turneul de la Brisbane. „Mi-e dor să intru în orice turneu şi să-l câştig, să plec cu trofeul“, recunoaşte chiar şi Federer. Gânduri despre retra­gere? Deşi sunt voci care susţin sus şi tare că elveţianul ar putea juca până în 2018, mulţi l-au tot întrebat, în ultimii ani, şi despre sfârşit. „Voi avea mai mult timp să călătoresc, să fac proiecte, să strâng bani pentru fundaţia mea. Dar nu vreau să mă gândesc prea departe. Cu cât mă gândesc mai mult la viaţa de după tenis, cu atât mă apropii mai mult de sfârşit. Nu vreau să ajung acolo“, spunea anul trecut, într-un interviu pentru Sports Illustrated. Nici noi nu vrem să rămânem, încă, fără el.

We are family

Din 2009, Federer este, oficial, bărbatul unei singure femei, Mirka, pe numele ei întreg Miroslava Vavrinec, fostă tenismană de origine slovacă. Vorbim de femeia puternică din spatele sportivului de succes, pe care Fed a întâlnit-o şi de care s-a îndrăgostit în 2000, la Olimpiada de la Sydney. Cârcotaşii au… cârcotit dintotdeauna pe seama acestei relaţii: ba că el e suplu şi ea nu, ba că el este atrăgător şi ea, iarăşi, nu… Că se potrivesc sau nu, Roger şi Mirka îşi trăiesc imperturbabil mariajul, îmbogăţit şi de două perechi de gemeni: două fetiţe, Myla şi Charlene, de cinci ani, şi doi băieţi, Leo şi Lenny, de zece luni. Se pare că Fed nu are doar stofă de campion… „Mă bucur de timpul petrecut în familie. Îmi place să-mi aştept copiii la baza telescaunului, în vacanţele de Crăciun, schimbând impresii cu alţi părinţi despre cum îşi petrec timpul în staţiune. Ceva normal. Iar soţia mea este extraordinară şi-şi canalizează întreaga energie către mine şi copii“, împărtăşeşte campionul crâmpeie din viaţa lui de familie, aşa cum se petrece ea în micuţul orăşel elveţian Bottmingen. Şi, pentru a nu vă lăsa cu impresia c-am vorbit de un geniu distant şi plin de sine (cum a şi fost, de altfel, catalogat de unii), vă oferim şi o portiţă spre latura sensibilă a elveţianului: „Îmi place să mă plimb pe plajă, doar ca să ascult valurile, în linişte. E un moment plăcut în viaţa agitată pe care o duc“.

Foto: guliver/getty images/rex features