Royals

Tradiţia sărbătorilor la curţile regale. Cum arăta Crăciunul în Familia Regală română FOTO

Tradiţia sărbătorilor la curţile regale. Cum arăta Crăciunul în Familia Regală română FOTO camera-retro icon Vezi galeria 18 poze

De la bradul împodobit şi până la petrecerea revelionului, aceste tradiţii au intrat treptat în ritualul caselor regale. Iată istoria lor şi cum erau sărbătorite în România de dinastia Hohenzollern, de acum 152 de ani şi până astăzi.

Bradul împodobit de Crăciun pare a fi o tradiţie adusă în Germania, în secolul al XVII-lea. Există mărturii că obiceiul bradului împodobit întâi cu mere, conuri sau nuci, ar fi existat, încă din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, mai ales în ţările scandinave, când apare cutuma creştinilor devotaţi de a aduce în casele lor brazi împodobiţi.

Cu toate acestea, unele cercetări atestă folosirea crengilor de brad, precum şi a coroanelor şi ghirlandelor din frunze veşnic verzi, pentru a simboliza viaţa eternă, în tradiţia egiptenilor antici, a chinezilor şi a evreilor. Enciclopedia britanică afirmă că rugile îndreptate către copac au fost practici păgâne pe teritoriul european pre-creştin şi că ele s-au transmis, după convertirea la creştinism, în obiceiul scandinav de decorarea a casei şi al hambarului cu frunze de brad, pentru a speria şi îndepărta răul. Din Scandinavia, obiceiul ar fi trecut în Germania secolului al XVII-lea.

Tradiţia nu a cuprins, însă, întreaga societate germană decât în secolul al XVIII-lea. Atunci, bradul începe să fie iluminat cu lumânări aprinse, iar prezenţa lui în casele oamenilor devine un fapt obişnuit.

Bradul de Crăciun ajunge la Curtea Regală a Marii Britanii prin bunicul Reginei Maria, Principele Consort Albert, la mijlocul secolului al XVIII-lea. Apoi, după ce Anglia şi Franţa adoptă obiceiul pomului împodobit de Crăciun, el devine iute definitiv împământenit pe tot continentul. Principele Consort Albert, considerat astăzi drept întemeietor al Marii Britanii moderne, a fost stră-străbunicul Regelui Mihai.

Revelionul, adică masa de la miezul nopţii, la trecerea dintre ani, are origine catolică. El s-a transformat, în Europa, în sărbătoare profană, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Era epoca în care Carol I venea Domn al Principatelor Române Unite. Cuvântul este francez, înseamnă „trezire“ şi defineşte obiceiul de a veni acasă, după slujba religioasă de la miezul nopţii, pentru a încheia postul cu o masă dătătoare de energie. Masa de la miezul nopţii adună, tradiţional, părinţii, copiii şi bunicii, fiind un ritual de ospitalitate intim, găzduit de căminul familial. Tradiţia era ca revelionul să fie o petrecere mai lungă, peste timpul obişnuit acordat unei cine. În unele ţări, revelion se numeşte şi masa din Ajunul de Crăciun, care poate avea loc tot la miezul nopţii.

Pomul de Crăciun şi revelionul au fost adoptate, ca tradiţii, de România şi de ţările europene, în ultimul secol şi jumătate, exact timpul de când există Familia Regală română.