Royals

Tradiţia sărbătorilor la curţile regale. Cum arăta Crăciunul în Familia Regală română FOTO

În decembrie 1866, tânărul Principe Suveran Carol găzduia, în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei, primul Crăciun în România. Atmosfera de Crăciun din casa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, serioşi şi austeri, preocupaţi până la amănunt de mersul românesc, precauţi şi solitari, conduşi de simţul datoriei, va fi fost complet diferită de cea din familiile succesorilor lor. Ei, părinţii unei copile dispărute la vârsta de patru ani, au rămas până la capătul vieţii cu simţământul de neşters că sunt tatăl şi mama unui popor întreg.

Regele Ferdinand şi Regina Maria au avut o casă plină de copii. Căsătoriţi de foarte tineri (la 27 şi, respectiv, la 17 ani) ei au adunat în jurul bradului de Crăciun viaţă, veselie, daruri şi căldură familială. Întreaga lor domnie a fost una a continuităţii dinastice şi a tradiţiei. În ciuda cumplitelor greutăţi ale Primului Război Mondial şi ale perioadei de lipsuri ce a urmat conflagraţiei, România a trăit o epocă de împliniri, în care au fost culese roadele timpurilor minuţioase şi vizionare ale lui Carol şi Elisabeta. Crăciunul, în vremea lui Ferdinand I şi a Mariei, se aşeza pe o tradiţie împământenită de cinci decenii de dinastie şi statalitate modernă.

Regele Carol al II-lea, în ciuda imprevizibilul său comportament public, a petrecut Crăciunurile, la Palatul Regal şi la Sinaia, în tristeţe şi neîmplinire. Deşi avea alături pe fiul său şi era înconjurat de o serie remarcabilă de intelectuali interbelici, Regele a domnit într-un deceniu straniu, crud şi neiertător. Crăciunul nu putea, aşadar, arăta altfel decât restul anului pe care îl „încorona“. Solitar şi respins de mulţi (chiar de membrii propriei familii), regele a continuat tradiţia Crăciunului cu aceeaşi pricepere cu a înaintaşilor lui. Primul rege născut pe pământ românesc, în confesiunea ortodoxă, Carol al II-lea era un excepţional cunoscător al tradiţiilor noastre populare şi un perfect vobitor al limbii literare române. De asemenea, Curtea Regală din vremea sa era organizată cu pedanterie, cu grija detaliului, cu infinit orgoliu şi cu pricepere. Există dovezi certe că regele avea vaste cunoştinţe în domeniile militar, ştiinţific, artistic şi de bună guvernare, iar ele depăşeau adesea pe cele ale specialiştilor din domeniile respective.

Regele Mihai a domnit în anii 1940 peste o ţară lovită, care se uita înspre rege şi înspre buna lui mamă ca înspre garanţii continuităţii şi libertăţii ei. Crăciunurile regale, organizate cu grijă şi graţie de Regina Elena, erau intime, calde, iubitoare, iar sutele de angajaţi care luau parte la ele se simţeau, în Sala Tronului, ca într-o catedrală. Oamenii se raportau la Suveran cu afecţiune şi încredere, afară de respect sau admiraţie.

La 24 decembrie 1947, Palatul Regal din centrul Capitalei urma să găzduiască ultima ceremonie de pom de Crăciun regal, dedicată angajaţilor Caselor Militară şi Civilă ale Regelui, pentru o perioadă de cincizeci şi patru de ani. Atunci, Regele Mihai, care abia împlinise 26 de ani, stătea alături de Regina Elena, în Sala Tronului, aproape de înaltul brad adus din Carpaţi, mândru împodobit de valeţii şi majordomii Casei. În jurul lor erau, pe o parte, mese pline cu daruri purtând numele fiecărui angajat, iar pe de altă parte, câteva sute de persoane, reprezentând salariaţii Casei şi familiile lor: soţii, soţi, copii şi nepoţi. De la Mareşalul Curţii, cel mai înalt demnitar regal, până la cameriste, şoferi, grădinari, mecanici şi valeţi, toată lumea şedea în familie, bucurându-se de taina Crăciunului, de afecţiunea, comuniunea şi înţelegerea dintre oameni pe care sărbătoarea le aducea.

Îmbrăcaţi cu tot ce aveau acasă mai frumos, oamenii se simţeau mândri că servesc Coroana. Ei păstrau cu sfinţenie cartea ilustrată semnată de Suveran, iar sărbătoarea lor de acasă, cu familia, prietenii şi vecinii era oarecum definită de cele câteva clipe petrecute, mai devreme în zi, la Palat. Despre acele clipe, despre darul regal primit de fiecare, se vorbea toată vacanţa de iarnă. De altfel, Regina Elena avea grijă, precum toate predecesoarele ei, să cumpere fiecăruia ceea ce îşi dorea, sau avea mai mult nevoie. Încă din timpul anului, se alcătuiau cu grijă liste, iar uneori oamenii erau discret întrebaţi, prin intermediul unor mijlocitori, despre ce au mai mult nevoie acasă, ce şi-ar dori, ce le lipseşte din sufragerie sau din bucătărie, din dulapul de haine sau din bibliotecă. Angajaţii Casei Majestăţii Sale, precum toţi angajaţii Domeniului Coroanei, beneficiau de servicii medicale, de şcoală pentru copii, de sume de bani pentru concedii şi Anul Nou, de haine şi încălţăminte oferite anual de Casa Majestăţii Sale, iar uneori chiar de lăcaşuri de cult unde să se poată ruga în pace.