Transformarea Cleopatrei Stratan. De la „Ghiţă“, la domnişoara de azi FOTO

19 iunie, 2018
WhatsApp Image 2018 06 19 at 08 39 42 jpeg

L-a aşteptat pe Ghiţă la portiţă timp de câţiva ani, a intrat în cartea recordurilor, şi-a făcut auzită vocea peste hotare, după care a luat o pauză. Este vorba despre Cleopatra Stratan, care în anul 2006, la vârsta de 3 ani şi jumătate, lansa primul videoclip din carieră, „Ghiţă“, şi ajungea numărul 1 în topurile muzicale.

Cleopatra Stratan, în urmă cu 12 ani

Timp de trei ani, până în anul 2009, Cleopatra Stratan a fost pe val şi a reuşit să atragă atenţia prin orice făcea. Din anul 2008, artista are şi propria păpuşă, iar în anul 2009 a fost inclusă de site-ul oddee.com în topul copiilor minune, unde ocupa locul 4.

După mai mulţi ani de pauză, Cleopatra Stratan a revenit în atenţia publicului alături de fratele ei mai mic, Cezar, alături de care a lansat în anul 2017 piesa „Mami“. În urmă cu o săptămână, artista a revenit cu un nou single solo, „Te las cu inima“, care se apropie de 4 milioane de vizualizări pe YouTube şi ocupă numărul 1 în trending.

Vă prezentăm mai jos o galerie cu fotografii cu artista în ultimii 12 ani. O mai recunoaşteţi?



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG