Transformarea lui Gwen Stefani: toate dezamăgirile amoroase care au adus-o în braţele familistului Blake Shelton

23 iulie, 2021
1 gewn stefani 2 jpg jpeg

“Voi cuceri lumea. O să vedeţi!”. Vedeta pop care purta, odată, coroana de cea mai cool tipă din industria muzicală s-a schimbat teribil. Azi îşi joacă excelent rolul de soţie inamorată de ciocate şi cămăşi în carouri.

Pe 4 iulie, după cinci ani de relaţie cu cel mai puţin previzibil iubit pe care-l putea avea diva glam-rock, Gwen Stefani şi artistul country Blake Shelton şi-au promis să-şi stea aproape pentru totdeauna. Iar această promisiunea s-a făcut şi în faţa Divinităţii, cu o nuntă post-pandemie la ferma din Oklahoma a mirelui, una cu suprafaţa generoasă de 1.300 de acrii. Ziua cea mare a celor doi artişti a fost amânată nu doar de pandemie, ci şi de semnarea documentelor de anulare a căsătoriei lui Gwen (51) cu fostul soţ, Gavin Rossdale (55), astfel încât Stefani să poată să se căsătorească cu Blake (44) în rit catolic.

După cum ştim, Biserica catolică nu recunoaşte divorţul şi nici nu permite o altă nuntă religioasă atât timp cât nu este anulată prima. Iar Vaticanul, spre bucuria celor doi miri, a aprobat cererea de anulare a căsătoriei dintre Gwen şi fostul ei soţ, ceea ce înseamnă că vedeta de 51 de ani mai poate juca rolul miresei inocente încă o dată, în faţa unui preot catolic. Şi chiar dacă vârsta viitoarei mirese nu este una favorabilă conceperii, Gwen şi Blake îşi doresc foarte mult o familie a lor şi chiar lucrează intens la asta, căutând o mamă surogat care să le poarte copilul. Cum era de aşteptat, Stefani, mamă a trei băieţi, Kingston (15), Zuma (12) şi Apollo (7), ar fi foarte încântată dacă, de data aceasta, ar deveni părinte de fetiţă. O femeie credincioasă, care-şi doreşte o nuntă binecuvântată de Dumnezeu şi o viaţă de familie conform principiilor biblice...

Ce diferenţă între imaginea tradiţională a acestei Gwen şi cea cu care a cucerit o lume întreagă în anul 1995, ca solistă a trupei rock No Doubt, un fel de Marilyn Monroe reinventată a industriei muzicale! Cu părul lung şi platinat prins într-o coadă statement, cu rujul roşu devenit marcă personală şi acele ţoale cool care au făcut din ea un fashion icon, aceasta este adevărata Gwen şi nu femeia care riscă să devină o clonă country din iubire pentru un bărbat care dă semne c-ar vrea s-o schimbe. Dar nu judecăm şi nici nu acuzăm înainte de-a avea toate piesele acestui puzzle greu de înţeles, care poartă numele de Gwen Stefani. Ideea este că nu putem vorbi chiar de o schimbare totală în cazul lui Gwen Renée Stefani, fondul fanatic catolic fiind sădit în conştientul blondei încă de când a venit pe lume, pe 3 octombrie 1969, în familia italo-americanului Dennis Stefani şi-a soţiei acestuia cu origini irlandeze, Patti. Şi aşa cum se întâmplă cu adolescenţii crescuţi în spirit profund religios, atât Gwen, cât şi fratele ei mai mare, Eric, şi-au manifestat rebeliunea adoptând ce avea mai cool scena muzicală din oraşul Orange County (California) şi formând trupa No Doubt în 1986, cu un sound ce mixa genul ska (rock şi reggae) cu popul new-wave. La început, puştoaica Gwen avea rol de backing vocals în această formaţie, însă totul s-a schimbat după ce solistul lor, John Spence, s-a sinucis: Gwen a ocupat locul rămas gol.

Chiar şi aşa, fetiţa crescută în spirit catolic încă nu pierduse de tot teren în faţa rebelei Gwen, căci diva a mărturisit mai târziu c-a avut doar un singur iubit înainte de soţul Gavin Rossdale: pe basistul trupei No Doubt, Tony Kanal, cu care s-a iubit timp de şapte ani. Despărţirea lui Gwen de prima ei iubire i-a frânt inima, dar i-a adus şi succesul, căci numeroase cântece de pe albumul care i-a făcut vedete, Tragic Kingdom, sunt inspirate de separarea celor doi colegi de trupă. “Don’t Speak” (1996) este cel mai cunoscut exemplu. “Unele dintre cele mai bune cântece ale mele au fost scrise în perioade în care treceam printr-un coşmar personal”, îşi dezvăluie Gwen firea sensibilă şi vulnerabilă. “Sunt foarte emotivă. Nu mă cert cu oamenii - abia mă pot certa cu soţul meu pentru că ştiu că voi începe să plâng”, completa diva în vremea în care era măritată cu solistul trupei Bush. Cum spuneam, pe plan artistic, prima suferinţă din dragoste a lui Gwen a fost de bun augur, deşi era cât pe-aci să despartă trupa. Tânăra Gwen a dezvăluit, mai târziu, că era îndrăgostită până peste cap de Tony Kanal, îl privea ca pe un zeu şi-şi dorea să aibă un copil cu el.

8 gettyimages 456222978 jpg jpeg

Până la urmă, basistul n-a mai suportat această adoraţie şi a pus punct relaţiei în anul 1994. Nici pentru Tony n-au fost nişte ani chiar uşori: “Timp de 28 de luni, am fost în turneul de promovare a albumului Tragic Kingdom. Eu şi cu ea treceam prin această despărţire şi în fiecare interviu vorbeam despre asta şi deschideam mereu rana. A fost aproape brutal, nu ştiu cum am trecut peste acest lucru.” Zece ani mai târziu, un alt sigle de succes al trupei, “Cool”, celebra tocmai faptul că cei doi au reuşit să treacă pentru separare şi să devină prieteni. Astăzi, Kanal este căsătorit cu Erin Lokitz, de profesie designer de interior, cu care are două fiice.

Vindecarea inimii lui Stefani a început un an mai târziu, pe principiul cui pe cui se scoate. Gwen era încă vulnerabilă în anul 1995, când l-a cunoscut pe rockerul Gavin Rossdale la un concert de Crăciun susţinut de trupele lor. “Mi s-a părut diferit. Eram într-o perioadă rebelă, deoarece tocmai ce fusesem respinsă. Cumva, el a făcut rost de numărul meu de telefon şi asta a fost tot. A fost insistent. Eu aveam 26 de ani şi doar o relaţie la activ. Locuiam încă cu părinţii când l-am întâlnit pe Gavin”, avea să povestească Gwen despre începuturile ei cu solistul trupei Bush. Cele două staruri s-au iubit o perioadă îndelungată înainte să ajungă la altar, iar ziua lor cea mare a rămas în analele nunţilor de celebrităţi graţie fastului, dar şi acelei rochii iconice de mireasă a lui Gwen. Ceremonia de nuntă a avut loc pe 14 septembrie 2002, la biserica St. Paul din Londra natală a mirelui. Un mire care a avut ceva emoţii aşteptând la altar, căci superba lui viitoare soţie a întârziat nu mai puţin de o oră până să coboare dintr-un Rolls-Royce din 1970, la braţul tatălui ei.

4 gwen stefani wedding dress awesome gwen stefani wedding dress jpg jpeg

Poate că îmbrăcarea acelei rochii iconice în degrade roz de la Christian Dior, desenate de John Galliano, i-a dat prea multe bătăi de cap… Alţii ar putea spune c-a fost, poate, un semn a ceea ce urma să se întâmple cu singura (până acum) ei căsnicie. După venirea pe lume a celor trei fii ai lor, în 2006, 2008 şi 2014, a urmat anunţarea unei despărţiri la care nimeni nu s-ar fi aşteptat, în 2015. Ceva era, însă, putred în mariajul lor încă de la naşterea celui de-al treilea copil, iar Stefani a cerut divorţul când a aflat că soţul ei a înşelat-o cu bona băieţilor.

“A fost începutul iadului. Şase, şapte, ba chiar opt luni de tortură psihică, încercând să aflu adevărul. Visele mele s-au dărâmat. Tot ceea ce mi-am dorit toată viaţa era să fac copii şi să fiu măritată, aşa cum au fost şi părinţii mei. Apoi, mi-am spus că trebuie să fie un motiv pentru care se întâmplă asta”, a dezvăluit Gwen într-un interviu. Să înţelegem că motivul poartă numele de Blake Shelton? De partea lui, nici Gavin Rossdale nu s-a simţit prea bine după despărţirea de Gwen, rockerul mărturisind că nu el şi-a dorit divorţul şi că acesta a fost cel mai ruşinos moment din viaţa lui. Mai ruşinos decât legătura lui sexuală cu un bărbat, artistul britanico-jamaican Marilyn, pe care Gavin a descris-o ca fiind ceva experimental? S-a întâmplat în anii ‘80, atunci când Gavin a mai făcut o nefăcută: a lăsat-o gravidă pe creatoarea de modă Pearl Lowe, recunoscând paternitatea fiicei lui din flori, Daisy, de-abia în urma unui test DNA din 2004.

E de-nţeles de ce-a ajuns acum Gwen să fie interesată de un bărbat care este opusul fostului ei soţ: familist, cu principii tradiţionale sănătoase şi departe de-a fi excentric în vreun fel. Un bărbat cu şapte ani mai tânăr, dar mult mai bătrân în stil, căruia în place să poarte blugi la evenimentele cu ştaif şi cămăşi din alt secol. “Dacă mi-ai fi spus înainte că o să sfârşesc cu ea, ţi-aş fi spus că ai înnebunit”, a spus Blake despre povestea care-a început în 2015, după divorţul lui de cântăreaţa country Miranda Lambert. La fel de reticenţi au fost şi fanii acestei dive pop-rock, cu peste 30 de milioane de albume vândute în întreaga lume şi o linie vestimentară pe măsura succesului în muzică.

Puţini ştiau că sub poza aceasta glam şi excentrică a vedetei pop se ascunde o tipă cu doleanţe cât se poate de banale şi… tradiţionale.

Foto: profimedia, getty images



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg