Transformarea lui Lino Golden. A slăbit 30 de kilograme, dar a avut nevoie de o operaţie. Ce cadou şi-a făcut la 23 de ani
De la 16 ani a început să prindă aripi în industria muzicală din România şi iată că acum, la 23, a reuşit ca piesele sale să se audă la multe radiouri din România. Iată transformarea lui Lino Golden, iată cât a slăbit, prin ce intervenţii chirurgicale a trecut.
Lino Golden, pe numele sau real, Radu Cârstea, în vârstă de 23 de ani, este un tânăr ambiţios care a cunoscut celebritatea încă din adolescenţă, dragostea pentru muzică şi-a cultivat-o încă din copilărie. La vârsta de şase ani descoperea violoncelul, lecţiile de pian, pentru ca în adolescenţă să îmbrăţişeze o carieră artistică în muzica rap.
Lino Golden a povestit că dragostea pentru sport i-a fost insuflată de Alex Velea, cel care i-a călăuzit paşii în industria muzicală. El a povestit momentele dificile prin care a trecut de-a lungul timpului, cum s-a luptat cu kilogramele care l-au adus în pragul obezităţii şi cum l-a motivat Alex Velea să câştige această luptă cu kilogramele în plus, care ii puneau viaţa în pericol.
La doar 16 ani, Lino cântărea 100 de kilograme, însă după luni de regim alimentar, sport intens, acesta a mărturist că a reuşit să slăbească 30 de kilograme. “La 16 ani aveam 100 de kg, atunci am luat hotărârea că treuie să slăbesc. Ţin mine că Alex Velea mi-a spus că nu mă va mai ajuta să slăbesc, când m-a prins că nu mă ţineam de dietă cu adevărat. Acela a fost momentul când am devenit foarte serios în această privinţă. Primul lucru pe care am început să îl fac a fost acela de a alerga în parc, însă după două minute mi s-a făcut rău şi eram pe punctul de a chema ambulanţa. Atât dieta pe care o ţineam, cât şi sportul intens m-au ajutat să slăbesc foarte mult. După prima lună, diferenţa s-a văzut, atât în oglindă, cât şi pe cântar; am reuşit să slăbesc 10 kilograme. În trei luni de zile am slăbit 30 de kilograme”, a povestit Lino Golden.
“După ce am slăbit, a urmat perioada în care am dat examenul de Bacalaureat şi, din cauza stresului, m-am îngrăşat 15 kilograme. A trebuit să le dau jos, a fost mult mai greu”, adaugă artistul.
În scurt timp a slăbit 30 de kilograme, iar totul era vizibil. A rămas cu un exces de piele pe care acum, în octombrie 2020, l-a reuşit să îl îndepărteze cu ajutorul medicului. A fost supus unei operaţii: "Am trecut prin multe lucruri că să ajung aici. S-a ras de mine când eram gras, am slăbit 30 de kg, am rămas cu exces de piele pentru că am slăbit prea repede aşa că am avut nevoie de această operaţie pentru mine în primul rând. Nu va lăsaţi afectaţi de oamenii care va judecă. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru ambiţie", a scris el recent în mediul online. A postat chiar şi o imagine de pe patul de spital, cu operaţia. (Priviţi galeria foto!)
Se pare că acesta e cadoul pe care a decis să şi-l facă Lino de zia lui, căci a împlinit 23 de ani.
Prietenia dintre Lino Golden şi Alex Velea a ajuns la final?
Se pare că cei doi s-au separat, nu mai sunt într-o relaţie aşa de bună. Chiar dacă ani de zile a vegheat asupra lui şi l-a ajutat necondiţionat, Alex Velea s-a îndepărtat de fiul "adoptiv", de Lino. Au apărut discuţii între cei doi. "Nu pot să spun că ne-am certat. Dar da, de ceva timp ne-am separat...Am început să avem păreri diferite, să facem muzică diferită. Când nu mai rezonezi cu cineva, mai bine cauţi o variantă de mijloc. Îi mulţumesc foarte mult pentru ce a făcut pentru mine, fără el nu eram aici", a transmis Lino pe Instagram.
Foto: Facebook, Colaj