Uite ce-a ales de pe tăviţă fiica Gabrielei Cristea, la petrecerea de turtă FOTO&VIDEO

25 septembrie, 2018
1 bella victoria margot la 1 an tavi clonda gabi cristea jpg jpeg
image

În weekend, Bella Victoria Margot a fost sărbătorită cu mare chef şi şi-a surprins părinţii alegând trei obiecte definitorii pentru viitorul ei.

Aşa cum cere tradiţia, fiecărui bebeluş i se pregăteşte, la împlinirea primului anişor, o petrecere de pomină, în timpul căreia este pus să aleagă câteva obiecte de pe o tavă ticsită cu diverse itemuri simbolice: chei, bani, cosmetice, cărţi, ustensile de scris, foarfecă, etc., despre care se crede că vor trasa definitoriu viitorul copilului.

Pentru că fetiţa lor a ajuns la prima ei aniversare, Gabi Cristea şi Tavi Clonda au organizat petrecerea de turtă pentru Bella Victoria Margot chiar pe peluza casei lor, astfel că întâlnirea lor cu prietenii şi membrii familiei lor s-a transformat într-un chef câmpenesc, cu baloane şi un delicios candy-bar cu muffins, eclere, macarons, bezele şi alte bunătăţi de la Dulce şi ceva în plus.

”Eu mi-am dori foarte mult să facem o petrecere în curte, iar Tavi mi-a ţinut isonul. Am vrut să fie ca un picnic. Toată lumea s-a simţit excelent şi noi la fel. Ne-am bucurat foarte tare că atât de mulţi oameni au venit pentru Victoria. Iniţial am avut 45 de adulţi confirmaţi şi 15 copii, iar la petrecere au venit până la urmă 65 de adulţi şi 20 de copii, ceea ce pentru noi a fost minunat, o surpriză tare plăcută. Dulce şi ceva în plus ne-au organizat cel mai frumos candy bar sub nucul din curtea casei noastre. Copiii au savurat din plin minunile dulci, iar adulţii au renunţat pentru o zi la “cura de slăbire”. Acum, privind retrospectiv, am convingerea că am făcut cea mai bună alegere pentru că am putut să o aniversăm în acest mod inedit”, spune Gabriela Cristea.

Bella Victoria Margot n-a reuşit să se bucure de întreaga petrecere, întrucât a fost cam somnoroasă, dar a fost foarte prezentă la momentul alegerii obiectelor de pe tăviţă, preferând trei dintre ele: pixul, oglinda şi banii.

Atât părinţii, cât şi naşii - Cristina Şişcanu şi Mădălin Ionescu - au fost enutuziasmaţi de alegerea micuţei, anticipând amuzaţi ce fel de viitor o aşteaptă pe fetiţă.

        View this post on Instagram                   Ruperea turtei Victoriei ! 😀😂😜😘♥️ @bellavictoriamargot @iamcristinasiscanu @taviclonda @gabrielacristeaclonda @trendsbyadinabuzatu @cofetariaclaus @trendsbyadinabuzatu @adinabuzatu A post shared by Madalin Augustin Ionescu (@madalin_augustin_ionescu_insta) on Sep 23, 2018 at 7:28am PDT

View this post on Instagram

Ruperea turtei Victoriei ! 😀😂😜😘♥️ @bellavictoriamargot @iamcristinasiscanu @taviclonda @gabrielacristeaclonda @trendsbyadinabuzatu @cofetariaclaus @trendsbyadinabuzatu @adinabuzatu

A post shared by Madalin Augustin Ionescu (@madalin_augustin_ionescu_insta) on

”A ales de pe tăviţă pixul, oglinda şi banii. Iniţial nu mi-am dat seama, era şi foarte agitată la momentul respectiv, dar mai târziu, când am stat doar noi două în cameră, mi-am amintit că şi eu, la rândul meu, am ales când eram mică aceleaşi obiecte de pe tavă. Mi s-a părut incredibil şi emoţionant în acelaşi timp”, a mai spus Gabriela Cristea.

Printre invitaţi am văzut-o şi pe Oana Roman, însoţită de fetiţa ei, Isabela, dar şi pe soţii Oana Turcu şi Cristi Brancu, împreună cu fiul lor, Tedi, pe Silvia Ioniţă, sosită cu soţul şi fiica sa, şi Adelina Pestriţu împreună cu partenerul ei de viaţă, Virgil Steblea.

        View this post on Instagram                   A trebuit sa respect cerinţa Adelinei ... 😜😀😜😀 @adelina.pestritu @iamcristinasiscanu A post shared by Madalin Augustin Ionescu (@madalin_augustin_ionescu_insta) on Sep 23, 2018 at 3:30pm PDT

View this post on Instagram

A trebuit sa respect cerinţa Adelinei ... 😜😀😜😀 @adelina.pestritu @iamcristinasiscanu

A post shared by Madalin Augustin Ionescu (@madalin_augustin_ionescu_insta) on

Unul dintre cadourile primite de fetiţa "victorienilor" a fost o maşinuţă electrică, care o distrează teribil.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg