Uite ce-a făcut Regele Mihai de Ziua Regalităţii

11 mai, 2017
 MG 8421 jpeg

Şi anul acesta, Majestatea Sa a rămas la reşedinţa lui din Elveţia. Uite pe cine a primit în vizită.

image

Ziua de 10 mai a fost marcată, cu discreţie însă, şi la reşedinţa de la Versoix, unde Regele l-a primit pe protopopul Adrian Diaconu. Între cei doi există o strânsă legătură, întrucât se cunosc de mai bine de 25 de ani, iar părintele Diaconu a fost prezent la toate evenimentele importante ale Casei Regale de după 1990, de la căsătoria Principesei Margareta şi până la înhumarea Reginei Ana.

„Vă asigur că Regele Mihai se simte foarte bine, în ciuda vârstei sale. Pe toată durata slujbei de Te Deum, celebrată la reşedinţa regală cu ocazia zilei de 10 Mai, a stat doar în picioare. Iar slujba a durat circa o oră şi jumătate. Ne-a salutat de mai multe ori cu tradiţionalul "Cristos a înviat!", a dat uneori răspunsurile cuvenite în timpul slujbei, alături de măicuţele de la Mânăstirea din Fribourg care se află constant alături de el, în ultima vreme”, a declarat în exclusivitate pentru ziarul Click! protopopul Adrian Diaconu.

El a adăugat că Regele trăieşte în reşedinţa sa ca şi cum s-ar afla într-o mânăstire, cu cartea de rugăciuni lângă el. Totodată, părintele a purtat cu Regele o serie de discuţii legate de Regina Ana, dar şi de Regina-mamă, Elena, al cărui trup e încă înhumat în Elveţia.

Regele s-a dovedit şi o gazdă impecabilă, aşteptându-şi de această dată oaspeţii cu prăjituri şi alte delicatese şi ciocnind la finele vizitei câte un pahar de vin cu părintele Diaconu şi cu măicuţele prezente.

Regele Mihai a traversat un an, 2016, dificil, cu o operaţie de cancer, şi a înfruntat şi moartea Reginei Ana, în luna august.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry  foto   Gettyimages jpg
Letizia, Felipe, Leonor și Sofia foto profimedia 0815164168 jpg
Regina Camilla foto GettyImages jpg
Regina Camilla, Joia Mare, Profimedia (2) jpg
Regele Charles, mesaj de Paște, Profimedia jpg
Charles și William, Getty (2) jpg
Meghan Markle și Prințul Harry 1 jpg
Hugh Grosvenor si Printul William   Getty Images jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages, Instagram jpg
Prințul Harry, Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton vaccin colaj jpg
Regele Felipe, Regina Letizia și Leonor, de Ziua Spaniei foto GettyImages 1731552999 jpg
Regina Camilla foto Getty Images (2) jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Regele Charles în audiențe, Profimedia jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
FotoJetEugenie și Beatrice jpg
Printese si regine cu probleme de sanatate si cumpene   Casa Regala jpg