Uite copiii căror politicieni români fac carieră la Bruxelles FOTO

29 septembrie, 2016
Mihnea Nastase jpeg

Unii îi consideră cu mofturi de Dorobanţi. Alţii, copii educaţi. În tot cazul, au ajuns în Parlamentul European graţie pilelor părinţilor. Uite despre cine este vorba.

Mihnea Năstase

Au privilegiul de-a fi copiii unor foşti demnitari români. Născuţi în familii cu posibilităţi, dar şi cu relaţii sus-puse, aceştia au studiat la cele mai bune şcoli şi, în consecinţă, au ocupat şi cele mai bune posturi.

Suma lunară de care beneficiază un europarlamentar pentru plata tuturor asistenţilor săi este de 23.392 de euro. Acesta decide cum împarte aceşti bani între asistenţii săi acreditaţi la Bruxelles/Strasbourg şi cei care rămân în ţară. Salariul minim pentru consilierul unui eurodeputat este de 1.619 euro, la acest salariu un asistent acreditat mai poate obţine şi alte beneficii. El poate primi şi sume suplimentare din bugetul europarlamentarului, că plăţi pentru diverse proiecte separate care îi sunt încredinţate.

"Jurnalul Naţional" a publicat astăzi cine sunt aceşti privilegiaţi ai sorţii.

E vorba despre mezinul lui Adrian Năstase, Mihnea Năstase, care a devenit consilier european la vârsta de numai 22 de ani. Fiul cel mic al fostului lider PSD lucrează ca asistent la cabinetul eurodeputatului social-democrat Cătălin Ivan, acolo unde se ocupă de relaţia UE-Rusia.

Adrian Năstase şi fiul său, Mihnea.

“Este un tânăr foarte pregătit, cu foarte mult bun-simţ şi dornic de muncă. Evident că a contat şi faptul că-l cunosc pe tatăl său, dar nu a fost decisiv acest fapt în alegerea mea”, spunea Ivan vara trecută.

Potrivit CV-ului, mezinul fostului premier a absolvit Universitatea Americană din Paris, unde a studiat psihologie politică şi behaviorism colectiv şi urmează un master în comunicare publică şi socială la The London School of Economics.

Mihnea Năstase a terminat Liceul Alpinum Zuoz din Eleveţia în 2011.

Hobby de politician.

Şi fiica fostului ministru de Externe, Titus Corlăţean, se află pe această listă.

Diana Corlăţean

Tânăra de 20 de ani, Diana-Maria, lucrează şi ea ca stagiar la Parlamentul European, în cabinetul europarlamentarului PSD Andi Cristea. Adică a fostului asistent al lui Titus Corlăţean, pe vremea când acesta avea funcţia de europarlamentar.

A absolvit liceul Jean Monnet.

Diana-Maria Corlăţean a absolvit Liceul Jean Monnet din Bucureşti, iar în prezent este studentă a Facultăţii de Drept - Universitatea din Bucureşti, secţia învăţământ la distanţă.

La Bruxelles, potrivit tatălui, fiica fostului ministru se ocupă de relaţii internaţionale şi dosarele privind Republica Moldova.

image

Lista continuă cu nepoata fostului ministru al Transporturilor, Ioan Rus.

Ioana Rus

De profesie economistă, Ioana Rus s-a specializat în marketing la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. A obţinut un master în management şi comunicare în afaceri la SNSPA Bucureşti şi, din 2013, este coach profesionist, având studii de profil în Vancouver, British Columbia şi Florida.

A lucrat mai întâi la o agenţie de turism, după carea fost consilier la Ministerul Turismului (2000-2001), iar în 2001, când unchiul ei, Ioan Rus, era ministru de Interne în Guvernul Năstase, a fost trimisa la Londra ca director la oficiul român de turism din Marea Britanie.

În 2003, Ioana Rus a plecat la Bruxelles, pe o funcţie similară, după care în august 2004 a ajuns diplomat în Reprezentanţa Permanenta a României la instituţiile europene. Din decembrie 2008 şi până în iunie 2014, Ioana Rus a fost consilier europarlamentar la Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European.

Din iulie 2014, lucrează ca expert în echipa de consilieri a Corinei Creţu, comisarul european pentru Politici Regionale.

În trecut, Ioana Rus a fost şi asistent acreditat la cabinetul europarlamentarului Ramona Mănescu.

Un alt politician cu fiica angajată la Bruxelles este primarul Braşovului, George Scripcaru.

Andreea Scripcaru, fata edilului liberal trimis în judecată sub control judiciar de către procurorii DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu, a fost eleva liceului Andrei Şaguna din Braşov.

Fiica primarului braşovean a fost angajată în 2014 la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), în funcţia de consilier debutant în cadrul Serviciului IT, Relaţii Internaţionale şi Proiecte, când insituţia era condusă de Adriana Donţu, fost prefect de Braşov în 2007-2008 şi soţia deputatului liberal Mihai Donţu.

În prezent, este consilier al europarlamentarului PNL Daniel Buda, care are alţi 12 consilieri în echipa sa.

George Scripcaru

Din aceeaşi echipă cu Andreea Scripcaru face parte şi Bogdan Man, fiul deputatului PNL Mircea Man.

Bogdan Man

Bogdan Man a făcut parte din Organizaţia de Tineret a PDL, iar în perioada 2011-2012, când avea 22 de ani, a fost încadrat pe un post de asistent personal al Ancăi Boagiu, pe vremea când actualul prim-vicepreşedinte al PNL era ministru al Transporturilor.

În 2012, în timpul mandatului de ministru al actualului deputat PNL Alexandru Nazare, Bogdan Man a avansat la funcţia de consilier personal.

image


Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG