Uite cum arată cele două fiice minore ale lui Adam Sandler!

8 septembrie, 2015
Adam Sandler Takes His Daughters Sunny And Sadie To Breakfast jpeg

Poate nu ştiaţi, dar Adam Sandler este mândru tată a două fete, în vârstă de 9 ani, respectiv 7 ani, cărora le face toate poftele. Şi la cât de simpatic este actorul, putem pune pariu că puştoaicele sunt topite după tatăl lor. Este greu să fii tată de fete, dar Adam face ca totul să pară atât de uşor. Actorul în vârstă de 48 de ani este extrem de implicat în viaţa fiicelor lui, de aceea, de multe ori, paparazzi îl surprinde în compania lor. De exemplu, la începutul verii acesta a fost surprins în timp ce-şi învăţa fiica mai mică să meargă pe bicicletă, şi chiar montând un stand de limondă pentru acestea.

image

Iar, acum, Adam a fost fotografiat dis de dimineaţă, plimbându-se cu fiicele lui de mână, şi îndreptându-se probabil către un restaurant pentru a lua micul dejun.

image

Interesant la acest portret de familie este faptul că două minore seamănă izbitor cu celebrul lor tată, Adam Sandler.

image

Judecând după aceste fotografii, cei trei se descurcă de minune şi fără Jackie, soţia de 12 ani a actorului.

Sursa foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG