Un compromis! Ce decizie au fost forţaţi să ia părinţii lui Răzvan Ciobanu pentru a-l putea îngropa?

3 mai, 2019
4 razvan ciobanu mormant2 jpg jpeg

Ieri, 2 mai, regretatul designer Răzvan Ciobanu a fost condus pe ultimul drum de către familie, apropiaţi, dar şi colegi de breaslă. Acesta a fost înmormântat în Cimitirul Progesul din Capitală, acolo unde părinţii aveau deja un loc de veci.

Creatorul de modă, care şi-a găsit sfârşitul într-un tragic accident rutier petrecut a doua zi de Paşti, a fost îngropat ieri, 2 mai, în Cimitirul Progresul din Bucureşti, acolo unde se odihnea şi bunicul lui, decedat în 1996.

Ce decizie au luat părinţii lui Răzvan Ciobanu pentru a-l putea înmormânta în Cimitirul Progresul

Surse apropiate familiei au dezvăluit că aceştia nu avea un loc de veci pregătit, aşa că au fost nevoiţi să-l dezgroape pe bunicul acestuia şi să-i facă o slujba specială. Ulterior, rămăşiţele acestuia au fost depuse chiar lângă coşciugul în care se afla trupul neînsufleţit al designerului.

Mama lui Răzvan Ciobanu, doborâtă de pierderea suferită

mormant razvan ciobanu2 jpg jpeg

Pe tot parcursul slujbei religioase, mama designerului a fost copleşită de emoţii. Distrusă că şi-a pierdut unicul copil, Elena Ciobanu l-a plâns în continuu, fiind de neconsolat.



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg