Un divorţ dureros şi un partaj dubios - şeicul Dubaiului şi fosta lui soţie se luptă pentru custodia cailor de rasă

17 iunie, 2020
1 profimedia 0230848137 jpg jpeg

Înainte de a stabili soarta copiilor lor şi pe cine vor urma aceştia, Prinţesa Haya şi Mohammed bin Rashid al- Maktoum trebuie să stabilească cine va păstra caii valoroşi de curse. Se pare că cei doi au semnat acorduri de separare, însă niciunul nu doreşte să renunţe la caii de curse care le-au adus milioane de dolari în competiţii.

Şeicul dubaez este unul din cei mai controversaţi lideri ai lumii. La 70 de ani, el este, totodată, şi unul dintre cei mai de succes proprietari şi crescători de cai de curse, având chiar şi un grajd celebru în Anglia, Godolphin. Soţia sa, Haya Bint Hussein, în vârstă de 46 de ani, deţinea şi ea o parte dintre cai, fiind unul dintre cei mai buni călăreţi din competiţiile ecvestre. Ea a reprezentat Iordania la Olimpiada de la Sydney în 2000.

Haya, reprezentând Iordania la Olimpiada de la Sydney
Haya, reprezentând Iordania la Olimpiada de la Sydney

Însă disputa dintre cei doi pare înterminabilă. După mutarea Hayei la Londra, împreună cu copiii Jalila (12 ani) şi Zayed (8 ani ), ea şi fostul ei soţ şi-au tot disputat proprietatea anumitor armăsari de curse. Beatboxer, care trebuia să concureze la Ascot, a fost deţinut până de curând de Haya, însă acum figurează pe numele lui Mohammed. Însă dincolo de acest partaj, şeicul este în vizorul întregii lumi, dar şi a Înaltei Curţi , deoarece şi-a arestat proprii copii, două dintre fiicele sale, forţându-le pe acestea să revină în Dubai. 

Haya a fost cea de-a şasea soţie a şeicului Mohammed
Haya a fost cea de-a şasea soţie a şeicului Mohammed

Haya, sora regelui Abdullah al Iordaniei, a decis să fugă din Emirate din cauza regimului opresiv la care era supusă, dar şi pentru că şeicul a aflat despre aventura ei cu garda de corp. Haya a fost cea de-a şasea şi cea mai tânără soţie a lui al Maktoum, iar recent, la finalul anului trecut, se prezenta la Înalta Curte pentru a-şi salva una dintre fiice care urma să aibă o căsătorie aranjată de tatăl ei. Cu o avere estimată la peste 4,5 miliarde $, şeicul dorea să forţeze mâna judecătorilor londonezi şi să îşi aducă copiii înapoi în Dubai, însă aceştia i-au dat câştig de cauză Hayei, care este sub supraveghere, sub ordin de protecţie împortiva abuzului domestic. Lupta pentru custodia cailor de curse continuă, căci, de la o săptămână la alta, şase dintre armăsarii de ţinuţi de Haya sunt mutaţi în custodia fostului ei soţ şi înapoi la ea, fără a se lua vreo decizie clară.



Recente pe Ok! Magazine

Printesa Kate Middleton si Rose Hanbury   profimedia 0292149997 jpg
Majestatea Sa Margareta si Principele Radu, in turneu european la 100 de ani dupa Regele Ferdinand si Regina Maria   Casa Regala jpg
Kate si William in Windsor  jpg
Regele Charles jpg
Kate Middleton și Prințul William, Foto Profimedia jpg
printul louis (6) jpg
Charles, Profimedia jpg
Prințul Albert de Monaco și Prințesa Charlene în Alsace Foto Casa Regala 1 jpg
Regina Maxima și Regele Willem Alexander fac voluntariat, Profimedia (7) jpg
Zara înainte și acum foto Profimedia jpg
Kate Middleton și Louis, Getty jpg
FotoJetSpencer Kate jpg
Lady Ghika St  Patrick's Day Parade Profimedia (4) jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Prințul William și Regina Camilla la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (1) jpg
FotoJetWales (1) jpg
Regele Philippe al Belgiei si fiica lui, Pintesa Elisabeta  cu Barack Obama   Vlad Vanderkelen, Casa Regala belgiana jpg
Kate Middleton Charlotte George Louis