Un nou cuplu! Cu cine s-a cuplat actriţa din „Game of Thrones”?

7 noiembrie, 2016
sophie turner hepta 2473552 jpg jpeg

Sophie Turner este una dintre cele mai îndrăgite actriţe adolescente. Graţie rolului din serialul de succes ”Game of Thrones”, actriţa de 20 de ani se bucură de simpatia, dar şi de atenţia publicului.

Sophie Turner are o relaţie cu Joe Jonas

Aşa se face că actriţa n-a trecut neobservată atunci când s-a prezentat la concertul Kings of Leon în Rotterdam, Amsterdam. Acela a fost şi momentul când fotografii de ocazie au sesizat că actriţa este în compania lui Joe Jonas şi că-ntre cei doi ar fi ceva mai mult decât o amiciţie.

Cei doi au petrecut toată noaptea împreună, sărutându-se şi îmbrăţişându-se. Nu mai este, aşadar, nicio îndoială că cei doi formează un cuplu, deşi încă nu au confirmat acest fapt. „Joe şi Sophie au venit împreună, înainte ca show-ul să înceapă. El o ţinea de mână atunci când au intrat în sală. S-au sărutat de câteva ori, iar când luminile s-au stins cei doi au început să danseze şi să-şi cânte unul altuia”, spune un martor ocular.

Împreună la un concert

De altfel nu e prima oar când Sophie Turner şi Joe Jonas au fost surprinşi împreună. S-a întâmplat şi-n urmă cu o săptămână, atunci când cei doi au mers la o petrecere de Halloween.

Joe s-a deghizat în dalmaţian, iar Sophie în iepuraş

Amintim că Joe Jonas a fost într-o relaţie amoroasă cu Gigi Hadid timp de cinci luni, dar că relaţia lor a ajuns la sfârşit în noiembrie 2015. În urmă cu câteva luni, Joe declara că iese la întâlniri, într-adevăr, dar că nu e nimic serios deocamdată, el concentrându-se pe carieră acum. Să se fi schimbat ceva?

foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg