Un nou scandal în gimnastică: antrenorii Bela şi Marta Karolyi, daţi în judecată

Actualizat:
Marta si Bela Karoly jpeg

O fostă gimnastă îi acuză pe cei doi că au închis ochii la abuzul sexual la care a fost supusă de către fostul medic al echipei feminine a SUA.

image

După scandalul în care au fost implicaţi Mariana Bitang şi Octavian Belu, acuzaţi că le-ar fi tratat prea dur pe gimnaste şi că le-ar fi vorbit injurios, alte două nume cunoscute din sportul românesc ajung în prim-planul unui scandal iscat în jurul unei foste sportive din lotul feminin de gimnastică al Statelor Unite, care a activat între 2004 până în 2010 (de la 12 şa 18 ani).

E vorba despre antrenorii Bela şi Marta Karolyi, ale căror nume se află înscris în dosarul depus de tânăra de 24 de ani la o instanţă din California, aşa cum se arată într-un articol publicat în "Washington Post".  Aceasta susţine că medicul echipei, Larry Nassar, ar fi abuzat-o sexual, iar Bela şi Marta Karolyi, ca antrenori, au preferat să treacă totul sub tăcere.

Tânăra, care a preferat să-şi păstreze anonimatul, aduce acuzaţii foarte grave. Ea spune că Nassar i-ar fi introdus degetul în vagin, pe motiv că i-ar ajusta oasele! În septembrie, o altă gimnastă americană, medaliată la Jocurile Olimpice de la Sydney 2000, a depus o altă plângere în instanţă cu acuzaţii similare la adresa lui Nassar.

image

Conform celor mai recente acuzaţii, abuzul sexual a avut loc la ferma din Texas deţinută de familia Karolyi, care a servit drept cartier general de pregătire al lotului olimpic feminin al SUA începând cu 2001. Bela şi Marta Karolyi ar fi închis ochii a abuzul lui Nassar şi au instituit un ”regim de intimidare şi frică”, prin lovirea şi traumatizarea sportivelor. Acestea erau lipsite de hrană şi apă, erau umilite, spunându-li-se că sunt grase, şi erau puse să-şi dea hainele jos pentru a fi judecate de colege.

Nassar şi soţii Karolyi apar ca învinuiţi în proces, alături de federaţia de gimnastică din SUA, actualul şi fostul preşedinte ale acesteia, precum şi Galina Marinova şi Artur Akopyan, antrenorii privaţi ai gimnastei. Conform "Washington Post", Marta Karolyi a refuzat să comenteze.

Federaţia de gimnastică din SUA l-a concediat pe Nassar în vara anului trecut, după ce a primit plângeri privind comportamentul sexual al acestuia din timpul examenelor medicale. Acesta este investigat şi în Michigan, unde ESPN a aflat că sunt peste 30 de plângeri de agresiune sexuală depuse împotriva lui.



Recente pe Ok! Magazine

Georgina Rodriguez (1) jpg
Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg
hub cultural  JPG
Eva Peron  foto   profimedia 0569918749 jpg
Ben Affleck Jennifer Garner și mama lui Chris profimedia 0880711729 jpg
Cori Gramescu, sursa foto Instagram jpg