Vă mai aduceţi aminte de "Pistruiatul"? Iată-l acum, la 57 de ani!

14 aprilie, 2017
pistruiatul1 png

În 1973, un serial românesc de propagandă era urmărit cu sufletul la gură de români şi îl făcea totodată celebru pe băieţelul simpatic şi descurcăreţ, un roşcovan cu pistrui care juca alături de marele Sergiu Nicolaescu şi de prietenul său canin, Calu. Pe atunci avea doar 11 ani şi îl interpreta pe copilul Mihai Pleşa, pe măsură ce acesta devenea din ce în ce mai implicat în sprijinirea mişcării ilegaliste. Era rolul său de debut, de altfel, cel care l-a făcut şi celebru în întreaga ţară.

Filmul Pistruiatul a fost apreciat de mai multe generaţii.

Trei ani mai târziu, în 1976, era din nou protagonistul unui film de excepţie, în regia lui Francisc Munteanu, "Roşcovanul". Acestea două au fost rolurile de la începutul carierei actorului Costel Băloiu, cele prin care a rămas în amintirea tuturor şi pentru care a câştigat, la acea vreme, sume importante de bani. De exemplu, pentru "Pistruiatul" a primit, nici mai mult, nici mai puţin de 85.000 de lei ( însumând la vremea aceea valorea unei dacii).

După 3 ani de la Pistruiatul, Costel l-a jucat şi pe Roşcovanul.

Şi iată că, la aproape o jumătate de secol de la lansarea filmului, personajul Pistruiatul, iubit de atâtea generaţii - Costel Băloiu a ajuns la vârsta de 57 de ani şi nu mai este nici măcar umbra băiatului de pe marile ecrane. Actorul nu mai are nici pistrui, nici părul roşcovan, calităţi de la acea vreme care au dat şi numele filmelor în care a jucat, ci a albit şi este lipsit de entuziasmnul de la începutul său de carieră.

Pistruiatul şi prietenul său Calu.

Ba mai mult, Costel chiar a declarat în trecut, într-un interviu pentru Adevărul, că rolul care l-a făcut celebru i-a distrus cariera şi că ar fi preferat să nu fi acceptat să-l joace pe Pistruiatul. " Câteodată sunt furios pe Pistruiatul: că n-a făcut mai mult, că n-a fost ambiţios, că n-a fost mai „obraznic". Câteodată sunt furios pe mine, pentru că am crezut prea mult în oameni. „Pistruiatul" m-a urmărit toată viaţa şi m-a marcat. Mă lovesc tot timpul de chestia asta. Unii privesc reticent, unii mă acuză, alţii îmi spun că e păcat că n-am continuat." Şi chiar este păcat că n-a continuat cu actoria.

Aşa arată pistruiatul acum.

Costel Băloiu, actorul de altădată, s-a rupt de lumea filmului şi a intrat într-o altă industrie, prin Ministerul Educaţiei, ca referent, a fost chiar şi şofer de TIR. Deci, succesul de la început nu l-a urmat pe tot parcursul vieţii, ca în cazul altor actori din anii '90. A fost căsătorit cu  prima soţie  care stă în Canada şi cu care are un copil. A doua oară a luat-o de nevastă pe o tânără pe care a întâlnit-o în taxi, Elena. Cât despre carieră, regretă că nu a putut face mai mult şi că s-a despărţit de industria cinematografică atunci când era în glorie, după ce regizorul Francisc Munteanu l-a descoperit la o unitate a securităţii. Mai mult, nici presupusul prieten din film, câinele Calu, nu era chiar prieten cu micul roşcovan, fiind un câine adus din străinătate, cu care actorul nu a avut nicio legătură deosebită de suflet.

Foto: Captură YouTube



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg