News

Vanessa Paradis, umilită de mariajul lui Johnny Depp

de admin

Vanessa Paradis, umilită de mariajul lui Johnny Depp

Fericirea din ochii fostului ei iubit şi verigheta de pe inelarul lui Amber Heard – care ar fi trebuit să fie a ei – iată cum arată căderea din paradis în infern.

După o relaţie de 14 ani şi doi copii, Va­nessa Paradis (42) se aştepta la mult mai mult din partea lui Johnny Depp (51) decât la câteva escapade romantice, defilările pe covorul roşu la braţul lui şi veşnicul apelativ de „parteneră de viaţă“. Deşi nu i-a forţat niciodată mâna copilului rebel al Hollywoodului, franţuzoai­ca nutrea, firesc, speranţa că într-o zi vor ajunge la altar. Şi, în 2011, părea că visul i se va îndeplini. Dar, la fel ca şi-n alţi ani, inelul se tot lăsa aşteptat. „Nu cred că avem nevoie de-o bucată de hârtie în care să scrie că eu îi aparţin lui şi el mie. Sun­tem mai căsătoriţi decât oricare alt cuplu“, încerca ea să se mintă din nou. Iar rup­tura dintre ei, survenită în 2012, s-a dovedit a fi definitivă.

E-adevărat că, imediat după despărţire, Vanessa nu-i acorda prea mult credit lui Amber Heard (28), despre care credea că va fi doar o aventură. O puştoaică încrezută, care voia şi ea partea sa de faimă. Doar că această puştoaică a intrat val-vârtej în viaţa ei şi i-a furat, rând pe rând, totul. În mai puţin de un an! Liniştea căminu­lui, bărbatul, chiar şi insula pe care Johnny o cumpărase pentru ea şi, într-un final, până şi simpatia copiilor ei, Lily Rose (15) şi Jack (12).

Rănită, cântăreaţa s-a refugiat în bra­ţele unui coleg de breaslă, Benja­min Biolay, sperând că aşa îl va face gelos pe fostul ei consort. Ba chiar s-a mutat cu acesta peste Ocean, chipurile pentru ca cei doi copii să fie mai aproape de tatăl lor – ori poate ca Johnny s-o vadă mai des în compania lui Benjamin?! Cert e că totul era deja pierdut, iar la începutul acestui an, „piratul“ şi-a luat puştoaica şi a fugit... în Cara­ibe, în Little Halls Pond Cay, tocmai în paradisul pe care, în 2009, i l-a promis Vanessei! Şi tot aco­lo, pe nisipul alb pe care altădată ei doi îşi scriau mesaje de amor în franceză, el i-a promis iubirea lui veşnică lui Amber, sub ochii copiilor lui, Lily Rose şi Jack. Ce gust amar trebuie să-i fi lăsat Va­nessei toată această poveste! Două zile, cât a ţi­nut petrecerea de nuntă, inima a încetat să-i mai bată. Căci Amber a învins. Ea e doamna Depp. Şi are şi bucata de hârtie care s-o dovedească. Parcă nu mai e atât de nesemnificativă, nu?

Foto: guliver/getty images

Comentarii

Articole asemănătoare

Anca Serea: „Nu am fost căsătorită niciodată!“

News

Anca Serea: „Nu am fost căsătorită niciodată!“

Are patru copii şi este partenera de viaţă a lui Adi Sînă de la Akcent. Clipul filmat anul trecut de cei doi a aprins imaginaţia fanilor, care au crezut că s-au şi căsătorit. Nunta, însă, de-abia urmează. Şi este o premieră şi pentru Anca.

Iubirile lui Johnny, actorul însurat la 51 de ani! Din culisele nunţilor, divorţurilor şi logodnelor sale cu frumuseţi celebre

News

Iubirile lui Johnny, actorul însurat la 51 de ani! Din culisele nunţilor, divorţurilor şi logodnelor sale cu frumuseţi celebre

Se spune că a treia oară e cu noroc. Pentru dragul nostru cameleon artistic, sperăm că nu. Poate, în sfârşit, nehotărâtul actor va fi fericit până la adânci bătrâneţi de-acum, cu a doua sa căsnicie, începută rapid şi discret, marţi.

Gossip

Johnny Depp se-nsoară cu Amber Heard?

Pare-se că se aud clopotele de nuntă pentru controversatul cuplu, vuieşte presa străină. Asta pentru că recent, într-o apariţie neaşteptată împreună ca iubiţi, un misterios inel de aur s-a ivit pe degetul blondei, semn discret că cei doi s-ar fi logodit.

Elena Cârstea răbufneşte

News

Elena Cârstea răbufneşte

După mai mulţi ani în care a stat departe de scena din România, cântăreaţa a decis să clarifice unele lucruri care au apărut despre ea în presa autohtonă. Nu de alta, dar tot se apropie sfârşitul anului, un moment al bilanţului şi al încheierii unor socoteli mai vechi.