Vanessa Paradis vs Sophie Marceau

7 ianuarie, 2017
colaj png

Cele două vedete ale Franţei aflate la a doua tinereţe trăiesc etape diferite în viaţa sentimentală.

image

Ultima lună a anului trecut a fost una glorioasă pentru Vanessa Paradis. Franţuzoaica a apărut pe copertele Paris Match şi Voici alături de noul său iubit, Samuel Benchetrit. În îmbrăţişări pline de tandreţe. Fotografiile cu cei doi, surprinse pe străzile Parisului, vor­besc de la sine, cele două publicaţii scriind pe larg despre acest coup de foudre din show­bizul francez. Voici chiar susţine că Vanessa este îndrăgostită până peste urechi. „A regă­sit iubirea în braţele actorului şi scriitorului Samuel Benchetrit“. Imaginile sunt, însă, mai degrabă o confirmare a zvonurilor apărute la sfârşitul lui noiembrie, când cei doi au fost văzuţi împreună. S-au îndrăgostit la filmările peliculei Chien, regizată de Marie Trintignant – o producţie care este ecranizarea romanului lui Samuel, în care Vanessa interpretează rolul principal şi îi dă replica lui Jean-Claude Van Damme.

Extrem de discreţi, cei doi n-au comentat până acum în niciun fel public ştirile despre relaţia lor. Însă fotografiile au apărut într-un moment straniu, în care o parte a presei fran­ceze scria de zor despre faptul că Vanessa şi Johnny Depp ar fi pe punctul de-a se împăca. N-a fost să fie, însă, iar Vanessa se regăseş­te acum într-un tablou amuzant, căci Samu­el este fostul iubit al Annei Mouglalis, care în prezent formează un cuplu cu Benjamin Bio­lay, nimeni altul decât fostul iubit al Vanessei. Mai mult, Vanessa şi Anna sunt amândouă imagine pentru brandul de lux Chanel.

Această nouă relaţie ocupă copertele ma­rilor reviste franceze la concurenţă cu o des­părţire răsunătoare în aceeaşi patrie a amoru­lui: Sophie Marceau şi Cyril Lignac şi-au spus „Adio!“. Un epilog nefericit pentru un cuplu care îi fermecase pe francezi, fiindcă Sophie continuă să fie actriţa preferată a francezilor, iar Cyril Lignac, Cheful preferat, într-o ţară a haute cuisine-ului. Păreau cuplul ideal, care trăia povestea de dragoste perfectă, o poveste care n-a trecut, însă, anul. După un început de 2016 în care s-au chinuit să-şi ascundă re­laţia, în iulie, actriţa îşi recunoştea iubirea pe reţelele sociale, pentru ca o lună mai târziu să fie pozaţi în vacanţă, pe plajele din Capri. După câteva săptămâni, însă, după ce Cyril a închis Bar des près, faimosul lui restaurant din inima celui de-al VI-lea prestigious arondis­ment francez, carismaticul Chef n-a mai avut timp de iubita lui – care a plecat doar cu fiica ei într-o vacanţă la Roma. Iar acesta a fost în­ceputul sfârşitului. Zece luni. Doar atât a durat amorul lor. Un termen pe care sperăm ca Va­nessa să-l depăşească cu succes…

foto: Hepta, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg