Vedete care au divorţat de mai multe ori

19 martie, 2015
zsa zsa gabor jpeg

Căutarea fericirii în sânul unui mariaj e şi mai complicată în lumea vedetelor. Totuşi, pe unele dintre ele asta nu le-a speriat. Din contră: le-a ambiţionat, paşind de mai multe ori pe drumul spre altar şi apoi pe cel spre tribunal până când au ajuns să viseze drumurile... Iată zece vedete care au divorţat de mai multe ori

Căutarea fericirii în sânul unui mariaj e şi mai complicată în lumea vedetelor. Totuşi, pe unele dintre ele asta nu le-a speriat. Din contră: le-a ambiţionat, paşind de mai multe ori pe drumul spre altar şi apoi pe cel spre tribunal până când au ajuns să viseze drumurile... Iată zece vedete care au divorţat de mai multe ori

Zsa Zsa Gabor

Actriţa unguroaică în vârstă de 98 de ani a fost căsătorită de nouă ori – şapte mariaje s-au terminat în divorţ, iar unul a fost anulat, fiindcă cel anterior nu fusese încă dizolvat. „Sunt cea mai bună soţie. Ştiu să ţin o casă. De câte ori divorţez, eu păstrez casa!”, a glumit ea.

1. Burhan Aspaf Belge (1937–1941) 2. Conrad Hilton (1942–1947) 3. George Sanders (1949–1954) 4. Herbert Hutner (1962–1966) 5. Joshua S. Cosden, Jr. (1966–1967) 6. Jack Ryan (1975–1976) 7. Michael O'Hara (1976–1983) 8. Felipe de Alba (1983; anulată) 9. Frédéric Prinz von Anhalt (1986–prezent, foto jos)

image

Larry King

Şi el se numără printre vedetele care au divorţat de mai multe ori, cu şapte divorţuri la activ, dintre care două de cea de-a treia soţie, Alene Akins. „Cred că în viaţa mea, am iubit trei femeie. Şi am fost căsătorit cu toate. În celelalte mariaje n-am fost îndrăgostit, dar aşa a trebuit să fac, să mă însor!”

1. Freda Miller (1952–1953; anulată)

2. Annette Kaye (1961)

3. Alene Akins (1961–1963)

4. Mickey Stuphin (1963–1967)

5. Alene Akins (again; 1967–1972)

6. Sharon Lepore (1976–1983)

7. Julie Alexander (1989–1992)

8. Shawn Southwick (1997–prezent, foto jos)

image

Elizabeth Taylor

Ea este faimoasă pentru cele şapte divorţuri ale sale, dintre care două de marea iubire a vieţii ei, actorul Richard Burton. Cei doi s-au căsătorit în 1964 şi au divorţat un deceniu mai târziu, pentru ca după un an să se recăsătorească. A doua lor cpsnicie n-a durat, însă, decât un an... Cel din urmă mariaj al actriţei s-a terminat în 1996, Liz rămânând necăsătorită până în 2011, anul morţii sale.

1. Conrad Hilton, Jr. (1950–51)

2. Michael Wilding (1952–57)

3. Mike Todd (1957–58; până la moartea lui)

4. Eddie Fisher (1959–64)

5. Richard Burton (1964–74)

6. Richard Burton (a doua oară; 1975–76)

7. John Warner (1976–82)

8. Larry Fortensky (1991–96, foto jos)

image

Mickey Rooney

La doar 1,57 metri înălţime, Mickey trebuie să fi avut un farmec fără egal cu aşa o viaţă amoroasă plină. Actorul a divorţat de şapte ori, dar de notat că cel din urmă mariaj al său a durat 36 de ani, până la moartea sa. „Mulţi mă întreabă cât de scund sunt. Eu le spun că de la ultimul meu divorţ am mai scăzut cu vreo câteva sute de mii de dolari”, declara cu umor starul care a decedat anul trecut, pe 6 aprilie, la vârsta de 94 de ani.

1. Ava Gardner (1942–43)

2. B.J. Baker (1944–48)

3. Martha Vickers (1949–51)

4. Elaine Devry (1952–58)

5. Carolyn Mitchell (1958–66; până la moartea ei)

6. Marge Lane (1966–67)

7. Carolyn Hockett (1969–75)

8. Jan Chamberlin (1978–2014, foto jos)

image

Billy Bob Thornton

Îl cunoaşteţi ca fostul soţ al Angelinei Jolie, însă actorul, regizorul şi muzicianul a reuşit să divorţeze de cinci ori... Şi dacă vă gândeaţi că Billy şi Angie au avut un mariaj foarte scurt, de doar trei ani, ei bine, cam asta a fost media lui...

1. Melissa Lee Gatlin (1978–1980)

2. Toni Lawrence (1986–1988)

3. Cynda Williams (1990–1992)

4. Pietra Dawn Cherniak (1993–1997)

5. Angelina Jolie (2000–2003, foto jos)

image

Alte vedete care au divorţat de mai multe ori

Printre vedetele care au divorţat de mai multe ori se numără şi Liza Minelli şi Martin Scorsese, cu câte patru divorţuri. Nici măcar cel din urmă mariaj al vedetei din „Cabaret” n-a rezistat probei timpului, Liza divorţând destul de zgomotos de David Gest în 2007. Cât despre faimosul regizor Scorsese, şi el a divorţat de patru ori (o dată de Isabella Rossellini, în 1983), însă actualul mariaj, cu Helen Morris, funcţionează de 16 ani încoace. Şi Joan Collins, vedeta din „Dinastia” a are patru divorţuri la activ, prima dată căsătorindu-se la doar 19 ani. Interesant este, însă, că cel de-al cincilea mariaj încă durează, deşi vedeta are 81 de ani şi s-a căsătorit cu Percy Gibson, care este cu 32 de ani mai tânăr decât ea. Mai mult, cei doi şi-au reînnoit jurămintele în 2009.

image

Lorenzo Lamas (foto deschidere)are tot patru divorţuri în CV-ul său amoros. De menţionat viteza cu care Renegatul a făcut copii, dar a şi încheiat mariaje. Cea de-a doua căsnicie, cu Michele Cathy Smith, a durat doar doi ani, dar au făcut doi copii. Iar cea de-a patra căsnicie, cu Shauna Sand, fostă Playmate, a durat şase ani, din care au rezultat trei copii. În prezent, cea de-a cincea nevastă a lui Lamas, Shawna Craig (foto sus), cu care s-a însurat în 2011, e mai tânără decât cea mai mare fiică a lui.

Şi Pamelei Anderson i-a plăcut să divorţeze. Cu Tommy Lee s-a măritat în 1995, la doar 4 zile de când îl cunoscuse. Au divorţat trei ani mai târziu, după ce au făcut doi copii. Cel de-al doilea soţ a fost Kid Rock, iar cel de-al treilea şi al patrulea... a fost acelaşi: Rick Salomon, de care a depus a doua oară dosarul de divorţ anul acesta, în februarie.

Foto: WENN



Recente pe Ok! Magazine

Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg
andreea marin 1024x567 1 jpg
shakira instagram jpg
Actorul Bruce Willis și fiicele sale Rumer, Tallulah și Scout pe 30 aprilie 2006, Los Angeles, GettyImages jpg