Vedete care au plecat din România

10 noiembrie, 2015
pozaaa jpeg

Au sperat că în străinătate vor avea viaţa la care în România doar visează! Aşa se face că multe dintre vedetele româneşti au ales să-şi încerce norocul peste hotare şi să-şi lase în urmă apropiaţii, ţara în care s-au născut şi locurile cunoscute.

Unele dintre ele au reuşit să-şi clădească o viaţă acolo, pe când altele s-au întors recunoscând că tot în ţară e mai bine.

image

Haideţi să vedem, aşadar, care au fost vedetele care au plecat din România!

Elena Cârstea, de exemplu. Celebra cântăreaţă s-a întors, zilele acestea, pentru o scurtă vizită în România. Însă, este vorba doar de o scurtă perioadă! Elena Cârstea s-a stabilit de mai bine de opt ani în SUA, acolo unde locuieşte cu soţul ei, americanul Glen Muttart, dar şi cu cele două fiice înfiate, Sanda şi Adriana.

image

În toată această perioadă, Elena a renunţat la cântat şi s-a dedicat mai mult vieţii de familie. Însă, să nu credeţi că a devenit casnică. Celebra cântăreaţă le-a mărturisit fanilor de pe contul său de Facebook că recent şi-a luat licenţa de agent imobiliar şi că profesează acolo în acest sens.

Şi Narcisa Suciu duce o viaţă liniştită departe de ţara în care s-a născut. Celebra cântăreaţă a ales să plece din România în 2010 pentru a se muta în Finlanda, ţara care în scurt timp i-a devenit a doua casă. Aici, locuieşte, evident, cu soţul ei, finlandezul Veikko Miettinen, un istoric cu specializare în etnologie şi folclor. În Finlanda a urmat-o şi fiica sa, Daria, care de altfel a avut un aport destul de important în decizia mamei ele de a părăsi ţara în care s-a născut. Pe atunci, Daria i-a spus mamei sale că-şi doreşte liniştea unui cămin în detrimentul unei mame-vedetă. Aşadar, Narcisa i-a ascultat rugămintea fiicei sale şi după mutarea în Finlanda, cântăreaţa s-a dedicat grădinăritului şi altor treburi casnice.

image

Cu toate acestea, Narcisa n-a rupt legăturile cu ţara natală. Chiar şi-n aceste zile tragice, Narcisa este cu gândul şi sufletul la semenii săi.

image

Şi Lili Sandu a urmat calea celor de mai sus. Celebra cântăreaţă a plecat în Statele Unite ale Americii în speranţa de a deveni actriţă. Din păcate, lucrurile nu s-au aranjat precum şi-ar fi dorit ea. ”Nu i-a ieşit nimic în SUA, a rămas acolo doar pentru că nu mai vroia să revină în ţară. Din păcate, a cântat doar în pub-uri, pe preţuri derizorii. Dintr-un star, a ajuns o anonimă“,spunea la un moment dat un apropiat de-al cântăreţei.

image

Ei bine, nu ştim cât de adevărate sunt vorbele de mai sus, însă ştim că Lili s-a întors în ţară cu forţe proaspete şi pare dispusă să-şi încerce norocul cu mai multe proiecte. Să-i urăm „mult noroc!”.

Citeşte şi: Lili Sandu, transformare incredibilă pentru o şedinţă foto

Anamaria Ferentz este un alt nume din showbizul românesc care a încercat să-şi facă o viaţă dincolo din hotare. Cântăreaţa a plecat din România în 2010 cu destinaţia SUA. Ajunsă acolo, Ana Maria Ferentz a fost nevoită să aibă chiar şi trei job-uri pentru a supravieţui.

image

Mai multe despre viaţa sa în SUA aici: INTERVIU Anamaria Ferentz – „Nu mă voi muta înapoi în România“



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg