Vedete care au talent şi la actorie şi la cântat

29 iulie, 2015
vedete talent actorie cantat ryan gosling jpeg

Cu toate că nu e întotdeauna mai bine, sunt exemple care ne arată că se poate să reuşeşti dacă ai talent nemaipomenit şi într-un domeniu, şi în altul, cel puţin în lumea artistică.

Cele mai respectate persoane din lumea entertainmentului sunt aceste vedete care au talent şi la actorie şi la cântat, iar noi vă redăm câteva dintre ele. Voi ne spuneţi care vă încântă şi credeţi că sunt mai bune decât starurile normale sau care credeţi că nu sunt multitalentate.

Vedete care au talent şi la actorie şi la cântat. Staruri masculine

Ryan Gosling

Ştim, ştim, el este cel mai fermecător actor din lume. Însă înainte de-a deveni sex simbol, regizor şi star hollywoodian cu producţii precum “The Notebook”, “Blue Valentine”, “The Place Beyond the Pines” şi “Drive”, Ryan al nostru făcea echipă cu Justin Timberlake la clubul Mickey Mouse şi îşi făcea o trupă chiar pricepută, “Dead Man’s Bones”, cu album de debut lansat ]n 2009.

Jared Leto

Faimosul cântăreţ din trupa 30 Seconds to Mars, în vârstă de 43 de ani, s-a consacrat drept unul din cei mai buni artişti multitalentaţi din lume. Cântă, produce, regizează şi joacă excepţional în filme grandioase, precum “Requiem For a Dream” şi “Mr Nobody” şi “Dallas Buyers Club”, care i-au adusstimă din partea elitei actoriceşti şi un Oscar. Jared Leto chiar esteprimulexemplu când vine vorba de vedete care au talent şi la actorie şi la cântat.

Vedete care au talent şi la actorie şi la cântat. Staruri feminine

Jennifer Hudson

Cine-ar fi crezut că faptul că nu a câştigat American Idol în 2004, cu vocea ei puternică şi cutremurătoare, a ajuns curând să câştige propriul ei Oscar pentru rolul din “Dreamgirls”, în 2006? Ei bine, acest trofeu, cât şi un premiu Grammy primit în 2008 pentru albumul ei de debut o clasează sus în suita de vedete care au talent şi la actorie şi la cântat!

La fel, Madonna, Beyonce, Cher şi Jennifer Lopez sunt doar câteva nume mari din rândul vedetelor care au talent şi la actorie şi la cântat, reuşind să îmbine două mari talente esenţiale în lumea celebrităţilor. Prestaţiile actoriceşti i-au adus 2 Globuri de Aur Madonnei şi un Oscar lui Cher, încadrându-se cu succes în rândul acelor vedete care au talent şi la actorie şi la cântat şi care au reuşit astfel să ajungă icon-uri internaţionale.

FOTO HEPTA



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg