Vedete care îşi ţin odraslele departe de atenţia publică. Copiii secreţi de la Hollywood

27 august, 2017
copiii secreti de la Hollywood jpeg

Exista câteva vedete care îşi documntează sarcina până la momentul în care copilul vine pe lume, apoi îţi ţin la curent fanii cu parcursul micuţilor în viaţa, dar la fel de multe sunt şi staruri care vor să-şi ţină viaţa personală, inclusiv copiii, departe de atenţia publică. Aceşti părinţi celebri sunt dovezile concrete că este posibil să trăieşti la Hollywood şi să îţi ţii copiii în secret. Naşterea unora dintre ei a venit ca o bombă pentru toată lumea, pe alţii i-am mai văzut în pozele de paparazzi, dar pe unii n-am ajuns să-i cunoaştem. Ai cui sunt cei mai secreţi copiii de la Hollywood?

Gemenii lui Amal şi George Clooney

image

S-au născut acum două luni, iar părinţii lor au dat vestea cea mare prin intermediul unui reprezentant. Se numesc Alexander şi Ella şi, la doar o lună de viaţă, părinţii lor i-au luat în vacanţă în Italia, în prima lor experienţă cu avionul. Cu toate acestea, nimeni nu i-a văzut pe copiii unuia dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood, asta excluzându-i, bineînţeles, pe apropiaţii familiei.

Fetiţele Evei Mendes şi ale lui Ryan Gosling

image

Gosling şi Eva Mendez au reuşit să ţină prima sarcină ascunsă timp de şapte luni. Nu a existat niciun anunţ oficial când fiica lor, acum în vârstă de 2 ani, Esmeralda Amada, s-a născut în septembrie 2014. De asemenea, cuplul a reuşit să ţină în secret cea de-a doua sarcină, până la venirea pe lume a Amadei Lee. Gosling a confirmat că este, într-adevăr, tatăl a două fiice în timp ce îşi promova filmul "The Nice Guys", dar nu a dorit să ofere detalii. Singurele ipostaze extrem de rare cu el şi Eva, alături de cele două fiice, sunt cele surprinse de paparazzi.

Gemenii lui Beyonce şi ai lui Jay Z

image

Diva a făcut anunţul spectaculos că este gravidă când se afla deja în cel de-al doilea trimestru de sarcină. De atunci ş-a documentat burtica pe reţelele de socializare, însă naşterea gemenilor săi, Sir şi Rumi, a fost un secret, la fel şi prima lună de viaţă a acestora. În sfârşit, i-am putut vedea pe micuţii lui Beyonce când au împlinit o lună, în acelaşi stil caracteristic, cu o fotografie artistică pe Instagram.

Fetiţa lui Bradley Cooper şi a Irinei Shayk

image

Irina Shayk a ţinut ascunsă sarcina timp de multe luni şi nu a recunoscut niciodată că ar fi gravidă, deşi paparazzi au surprins în câteva rânduri cu burtă. Nici parterul său, Bradley Cooper, nu a făcut vreo declaraţie cu privire la primul său copil, aşa că inclusiv venirea pe lume a micuţei Lea De Sein a fost un mister. Cu toate acestea, paparazzi au reuşit să surprindă câteva cadre cu fetiţa, chiar dacă părinţii vor să o ţină departe de reflectoare.

Băieţelul lui Jason Statham şi al lui  Rosie Huntington-Whiteley

image

Au devenit părinţi de câteva luni, însă nu vor să facă din copilul lor o vedetă pe reţelele de socializare. Rosie nu a ascuns sarcina, ba chiar a anunţat fericitul eveniment pe Instagram, documentându-şi chiar şi transformările corpului. Cu toate acestea, nu am văzut nicio poză cu micuţul Jack Oscar până în acest moment.

Copiii Sandrei Bullock 

image

În ianuarie 2010, chiar înaintea de începerea maratonului de premii pentru rolul său din "The Blind Side", pentru care a câştigat inclusiv Premiul Oscar, ea a adoptat în secret un copil, pe fiul său, Louis. În 2015, Bullock dezvăluia că a adoptat încă un copil, o fetiţă pe nume Laila. Cât despre viaţa micuţilor, actriţa îi ţine departe de social media.

Băieţelul lui Leighton Meester şi al lui Adam Brody

image

Vestea că Adam s-a cuplat cu Leighton din "Gossip Girl" a venit ca o surpriză pentru fani. Cuplul a fost extrem de privat încă de la început, iar când au decis să se căsătorească, au încercat să se ţină departe de presă. Apoi, actriţa a apărut cu o burtă vizibilă în 2015, confirmându-şi astfel sarcina. Astăzi, certificatul de naştere al lui Arlo Day Brody este una dintre singurele dovezi că există, împreună cu unele fotografii surprinse de paparazzi cu micuţul şi părinţii lui.

Băieţelul lui Adele cu Simon Konecki

image

Adele a fost sinceră cu privire la  sarcina ei. Ea a anunţat personal că este gravidă într-un articol de pe blogul ei din iunie 2012, cel mai probabil pentru a opri o invazie a paparazzilor. Apoi s-a retras din atenţia publicului pe perioada sarcinii, iar revenirea ei a fost o sursă bună de a-i anunţa pe fani că are un fiu, pe Angelo.

Copiii lui Kerry Washington şi ai lui Nnamdi Asomugha

image

Kerry Washington este expertă în păstrat un secret. S-a căsătorit cu Nnamdi Asomugha în iulie 2013 şi a păstrat prima sarcină ascunsă, până la aproape patru luni, după care a fost dificil să dezmintă. După spusele ei, nu ar trebui să ne aşteptăm să vedem poze cu fiica ei Isabelle, care s-a născut în 2014.  În 2016, Kerry a născut pentru a doua oară, un băiat pe nume Caleb, iar viaţa copiilor ei, dar şi înfăţişarea lor nu face subiectul presei, de asta se asigură chiar actriţa.

Foto: Arhiva OK!



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png