Vedete care sunt complexate de mărimea sânilor

20 noiembrie, 2015
colaj2 jpeg

Or fi ele tot timpul cu zâmbetul pe buze, însă asta nu înseamnă că ele nu se confruntă cu complexe sau temeri legate de aspectul lor fizic. Nu de puţine ori, celebrităţile au recunoscut că ar fi tentate să schimbe unul – două lucruri la corpul lor. Din această categorie fac parte şi unele care au declarat că sunt complexate de mărimea sânilor lor. Haideţi să vedem, aşadar, cine se află în această situaţie!

image

Începem cu Kate Upton, despre care ştim că este model Sport Illustrated, şi prin urmare una dintre cele mai dorite femei din lume. Iar sânii ei, de ce să nu recunoaştem, au cam adus-o în acel punct. Din păcate, Kate ne-a cam zdruncinat realitatea când ne-a spus că ei nu-i plac deloc sânii ei. Adică, crede că sunt prea mari şi că şi-ar fi dorit să fie mai mici: ”Mi-aş fi dorit să am sâni mai mici în fiecare zi a vieţii mele. Mi-ar fi plăcut să pot purta o bustieră fără bretele şi să aleg costume de baie minimaliste. Însă, nu se poate!”, a declarat Kate Upton în urmă cu câţiva ani. Hm, nu credem că o înţelege cineva...

Şi Katy Perry are astfel de nemulţumiri legate de sânii ei. Celebra cântăreaţă de muzică pop a declarat că atunci când era adolescentă îşi dorea sâni foarte mari, căci spre deosebire de colegele ei de şcoală ea nu era prea ”dotată”. Din păcate, nici cu ce are în prezent nu este mulţumită, căci sunt... prea mari şi nu foarte fermi???? ”Îmi spuneam: Doamne, crezi că voi avea vreodată sânii atât de mari încât atunci când sunt întinsă să nu-mi văd picioarele? Şi se pare că Dumnezeu a răspuns doleanţelor mele. Însă nu am avut nicio idee că fiind aşa mari o să-mi ajungă la subraţ.”, a declarat Katy pentru revista GQ.

image

Despre Sofia Vergara ştim că este o femeie plină de viaţă, însă nu ştiam că şi ea are astfel de temeri legate de sânii săi: ”Am 43 de ani, un copil şi port cupa D la sutien. Şi sunt reali. Când sunt falşi şi-ţi dai sutienul jos ei rămân acolo! Ai mei, nu!”

Şi Ariel Winter a declarat că a fost tare nemulţumită de faptul că sânii săi sunt prea mari. Actriţa a dorit să-şi facă o operaţie pentru a-şi micşora sânii. Acum poartă cupa D la sutien.

Despre Victoria Beckham ştiam că pe vremea când făcea parte din trupa „Spice Girls” a decis să-şi pună silicoane, nemulţumită fiind de mărimea sânilor ei. Însă, faptul că şi-a dorit să renunţe la silicoane pentru că i se păreau prea mari în compariţie cu trupul ei fragil nu ştiam!



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg