Vedete pe Croazetă: cele mai frumoase ţinute de zi, la Cannes 2015!

20 mai, 2015

Ziua, celebrităţile ajunse la Festival sunt puse pe treabă pentru a-şi promova filmele, în cadrul conferinţelor de presă. Prin urmare, nici urmă de ţinute extravagante, sexy ori pretenţioase. Însă asta nu înseamnă că vedetele nu au fost inspirate, ba au epatat cu stil!

Noaptea se defilează pe covorul roşu cu cele mai glamuroase rochii, apoi se petrece până în zori. Dar ziua, celebrităţile ajunse la marele Festival de Film de la Cannes sunt puse pe treabă pentru a-şi promova filmele, în cadrul conferinţelor de presă şi a şedinţelor foto oficiale. Prin urmare, nici urmă de ţinute extravagante, sexy ori pretenţioase.

Însă asta nu înseamnă că vedetele nu au fost inspirate în a cuceri presa şi publicul cu alegerile lor vestimentare.

Aishwarya Rai

O apariţie de senzaţie a avut-o frumoasa actriţă indiană de 41 de ani, care a ales o rochie opulentă de culoare roşie, semnată Oscar de la Renta, la premiera filmului "Jazbaa", care anunţă şi marea ei revenire în lumea filmului.

Diane Kruger

Blonda de 38 de ani a atras privirile tuturor la premiera filmului "Disorder" cu rochia sa bleu deschis, din colecţia de toamnă Dolce & Gabbana! Superb!

Benicio Del Toro, Emily Blunt şi Josh Brolin

Un trio cu greutate a încântat audienţa la şedinţa foto şi conferinţa de presă ce au însoţit lansarea de azi a filmului Sicario.

Click pe următoarea!

Rooney Mara: actriţa a impresionat printr-o creaţie superbă semnată Alexander McQueen, pe 18 mai, la premiera filmului „Carol”, în care joacă cu Cate Blanchett.

Frumoasa australiancă Cate Blanchett a fost starul cool al conferinţei de presă pentru filmul “Carol”, tot într-o creaţie Alexander McQueen, pe 17 mai.

Emma Stone a ales o rochie mini, cu danelă şi volane, semnată Oscar de la Renta, pe 15 mai.

Rachel Weisz a epatat cu o salopetă foarte sexy şi elegant, neagră, semnată Narciso Rodriguez, la premiera filmului “The Lobster”.

Charlize Theron a fost o apariţie wow la promovarea filmului „Mad Max”, cu o rochie mini, foarte sexy şi classy, de piele, semnată Valentino. Combinaţia de franjuri, material transparent şi broderie pe piele neagră a fost una inedită.

Salma Hayek a arătat superb la conferinţa dedicată promovării filmului în care joacă, „A Tale of Tales”, apărând într-o rochie neagră, foarte feminină, mulată pe formele ei voluptuoase. Modelul cu trandafiri s-a potrivit de minune cu stilul ei şic, fără cusur, Alexander McQueen.

Sienna Miller a avut o apariţie mai sobră decât de obicei, dar foarte şic, potrivită pentru conferinţa de peste zi, de pe 13 mai, la Festival. Rochia sa semnată Balenciaga a fost apreciată pentru faptul că a căzut atât de frumos pe umeri şi pentru combinaţiile de modele ale materialelor.

Actriţa italiană Alba Rohrwacher a epatat cu o ţinută modernă, o rochie midi foarte interesantă, semnată Valentino. Printul plin de simboluri ale feminităţii în culori opulente a fost unul captivant!

Sophie Marceau a mizat pe simplitate şi feminitate absolute cu această rochie Nina Ricci, din material organza, presărat cu pene delicate.

Sara Forestier, actriţa franceză din "La Tete Haute", a ales Saint Laurent - nonconformism, modernism şi o notă de coolness!

FOTO HEPTA, GETTY IMAGES



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg