Vedete înrudite cu infractori

8 iunie, 2012

Un frate violator, un tată evazionist sau un fiu traficant de droguri. Asemenea specimene în permanent conflict cu legea şi-au făcut loc în arborele genealogic al celebrităţilor, care riscă să-şi compromită statutul din cauza acestor alăturări înjositoare.

Un frate violator, un tată evazionist sau un fiu traficant de droguri. Asemenea specimene în permanent conflict cu legea şi-au făcut loc în arborele genealogic al celebrităţilor, care riscă să-şi compromită statutul din cauza acestor alăturări înjositoare.

Până şi-n familia „Fetei de aur” de la Hollywood, Reese Witherspoon, există un exemplar certat cu legea. „Blonda de la Drept” nu s-a exteriorizat în momentul în care a aflat ce-i poate pielea fratelui ei, John Draper, însă în mod cert a condamnat ororile comise de acesta. Lăsând la o parte infracţiunile „mărunte” (precum depăşirea vitezei legale), John a intrat în vizorul autorităţilor din cauza tentativei sale de viol. El a fost arestat în 2002 şi acuzat de jaf şi agresiune sexuală la adresa vecinei sale de apartament. „M-am trezit din somn şi mi-am dat seama că el mă săruta insistent. Încerca să-mi scoată lenjeria intimă...”, a declarat victima printre suspine.

Pe cât de lipsită de griji e viaţa divei Mariah Carey, pe atât de lamentabilă e situaţia în care a ajuns sora ei mai mare, Alison Carey Scott. Dar şi-a făcut-o cu mâna ei. Dependentă de alcool şi stupefiante, femeia de 50 de ani a ales o „carieră” compromiţătoare: e prostituată în New York (şi încă una uşor abordabilă, dacă e să ne luăm după tariful modic - de 250 de dolari - pe care-l percepe pentru serviciile sale). Infectată cu HIV încă din 1990, Alison şi-a descoperit recent altă afecţiune care-i pune viaţa în pericol: suferă de cancer hepatic, conform celor publicate de „National Enquirer” pe 28 aprilie.

Alegerile greşite pe care le-a luat ea până-n prezent îi vor scurta anii pe care-i mai are de trăit, starea sa degradându-se pe zi ce trece, dar, în acelaşi timp, îi pun în pericol cariera faimoasei sale surori. Tabloidele americane au sărit ca arse când au descoperit indiferenţa cu care tratează Mariah situaţia rudei sale aflate la ananghie. După câteva încercări de-a o întoarce pe făgaşul normal (i-a plătit de câteva ori internarea la o clinică de dezintoxicare), cântăreaţa a renunţat să mai facă eforturi în acest sens. „Tragedia prin care trece acum Alison o va întrista destul de mult pe Mariah”, a sărit un apropiat în apărarea vedetei. Adevărul e că diva a rupt complet legătura cu cea care e sânge din sângele ei. Un posibil motiv pentru care păstrează distanţa e că o întristează prea mult comportamentul autodistructiv al lui Alison. Sau poate că nu-şi doreşte să fie asociată cu o persoană de-o moralitate îndoielnică, nedemnă de statutul ei de superstar.

a dat dovadă de mărinimie în ceea ce-l priveşte pe Chris, fiul primei sale soţii, Cassandra, când a semnat actele de adopţie ale acestuia. Din păcate, actorul a ajuns să regrete gestul său altruist din cauza răzvrătirii constante a fiului său înfiat. Îndurerat de dispariţia mamei sale în 1991, Brosnan Jr. a căzut în patima alcoolului şi a început să comită ilegalităţi. În ’97, Chris a urcat la volan beat, după care a fost arestat într-un club londonez pentru că era suspectat că ar fi furat nişte telefoane mobile. Însă acuzaţia care i-a pus capac starului hollywoodian a fost cea de posesie de heroină. Indignat de nelegiuirile înfăptuite de Chris, Pierce a luat decizia de a-şi renega fiul rebel, refuzându-i privilegiile de care s-a bucurat până atunci.

Aşchia n-a sărit departe de trunchi în familia starului din „Mad Max”. Tatăl lui Mel Gibson, Hutton, a devenit renumit mai mult pentru declaraţiile sale antisemite decât pentru marea realizare a vieţii lui (a câştigat, în 1968, concursul de cunoştinţe generale „Jeopardy”). N-a dat, însă, dovadă de deşteptăciune când şi-a făcut cunoscute părerile: a pus la îndoială Holocaustul şi îi condamnă pe evrei pentru atacul terorist din 11 septembrie 2001. Moştenind logoreea lui Hutton, nu-i de mirare că şi pe Mel l-a luat gura pe dinainte. El a fost acuzat de antisemitism în 2004, după ce a realizat producţia „Patimile lui Christos”, şi, mai nou, la sfârşitul lunii aprilie, când scenaristul filmului „Basic Instinct 2”, Joe Eszterhas, a declarat că deţine o înregistrare audio în care Gibson îşi varsă nervii pe evrei.

Trădare la nivel înalt se poate numi comportamentul pe care l-a avut Roger, fratele lui

, în timpul mandatului acestuia de preşedinţie. Etern artist în devenire, Roger şi-a extins „talentele” şi a început să se îndeletnicească şi cu activităţi ilegale: a fost traficant de cocaină şi s-a apropiat periculos de mult de o grupare mafiotă, de la care a primit „din senin”, 50.000 de dolari, în ’99. În ciuda acuzaţiilor care i-au fost aduse, Roger a scăpat ca prin urechile acului de închisoare. Deh, nu degeaba avea fratele său, cel mai important om din lume la ora respectivă, puterea de a-l graţia!

are motive să se ruşineze cu fratele său mai mic, Daniel. Faptul că acesta şi-a compromis funcţia pe care o ocupa în emisiunea „Celeburity Rehab with Dr. Drew”, din cauza unui mesaj dubios pe care i l-a trimis starului porno Mary Carey, e o nimica toată pe lângă restul tâmpeniilor de care a fost în stare. În 1998, Daniel a ajuns în arestul poliţiei după ce a fost acuzat de posesie de cocaină, iar, în 2006, a trecut, depăşind viteza legală, de lumina roşie a semaforului şi a accidentat apoi nişte maşini parcate. Câteva luni mai târziu, a fost din nou încătuşat după ce şi-a „însuşit” un SUV. Dar nici atunci n-a pus capăt contravenţiilor, pentru că a refuzat să se prezinte la tribunal, pentru a-şi susţine nevinovăţia. Ăsta da comportament „responsabil” pentru un tată a cinci copii!

La cât de multe realizări a însumat

în întreaga sa carieră sportivă, n-ar fi greşit să presupunem că părinţii ei i-au oferit un exemplu demn de a fi urmat. Dar asemenea supoziţie e cel puţin exagerată, dacă nu eronată de-a dreptul. Şi asta pentru că tatăl uneia dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume, Peter Graff, a făcut destule greşeli: după ce i-a făcut cunoştinţă fetei sale cu sportul alb la o vârstă fragedă, cu gândul la propriul profit, s-a lăcomit ulterior tot mai mult şi a „omis” să plătească taxe în valoare de 10 milioane de dolari. Evaziunea fiscală, odată descoperită şi dovedită, l-a trimis după gratii, însă chiar şi atunci i-a găsit Steffi scuze: „consumul de alcool şi de pilule” trebuie să-i fi întunecat minţile de n-a mai găsit el drumul spre Administraţia financiară. Nu-i nimic, atât timp cât a nimerit celula de închisoare!



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg